Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poli a fost lider pentru o zi şi este singura echipă neînvinsă în Liga 1: "Am avut şi noroc!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 18 octombrie 2010 ·

Cosmin Contra dezvăluie care este secretul celor 5 victorii din tot atîtea posibile la debutul său ca antrenor.

- Cosmin, te aşteptai la un asemenea debut ca antrenor?

- Sincer? Nu mă aşteptam, dar echipa a răspuns foarte bine. Adevărul este că îmi doresc şi sper să continuăm tot mai bine.

- Dar care este secretul? Sînt cinci victorii din cinci meciuri. Ce ai adus nou?

- Nu e nici un secret, băieţii au tot meritul. Eu am încercat doar să aduc puţin din filozofia mea de a juca fotbal: atitudine, spirit de sacrificiu, ce am încercat să fac şi ca jucător. Dacă ai aceste două lucruri e aproape imposibil să nu cîştigi. Însă meritul e al lor, pentru că au înţeles ce vreau de la ei foarte repede.

- A trecut deja o lună de zile de cînd eşti antrenor, te-ai obişnuit cu noul statut?

- Nu o să mint, mi-e greu în fiecare zi, pentru că e o muncă nouă pentru mine. Nu m-am gîndit cînd eram încă jucător că va fi aşa greu, dar încerc să mă obişnuiesc. Acum sînt cît de cît mai relaxat, îmi place ceea ce fac şi asta mă face mai puternic. Am fost conştient cînd am acceptat să fiu antrenor la o echipă ca Poli că îmi asum un risc, dar eu mereu am fost un tip ambiţios, nu mi-a fost frică să iau taurul de coarne, chiar dacă mulţi nu mi-au dat nici o şansă.

"Deocamdată nu am cîştigat nimic"

- Patronul te-a lăudat pentru schimbările făcute în timpul meciurilor. Explicaţia reuşitelor ar fi că îţi cunoşti bine jucătorii?

- Nu ştiu, poate am inspiraţie şi noroc.

- Nu mulţi antrenori recunosc că au noroc...

- Eu recunosc, am avut noroc şi ca jucător şi am avut şi de cînd sînt antrenor. De ce n-aş recunoaşte? Credeţi că Mourinho nu a avut noroc în cariera lui? Însă important este ce va fi şi de acum înainte pentru mine.

- Ai avut deja o primă realizare, Poli a fost lider pentru o zi...

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum o ora
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 54 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România se îndreaptă spre dezastru bugetar (Europa Liberă)

Mediafax acum 14 ore
Potrivit documentelor „strict confidențiale” obținute de Europa Liberă, primii oameni din stat, președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului Nicolae Ciucă, au fost avertizați încă din august 2024 cu privire la risc

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 20 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 17 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°