Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Broscarii" ne mănâncă ciocârliile

Publicat in Jurnalul, luni 18 octombrie 2010 ·

Într-o singură lună, poliţiştii au prins mai mulţi cetăţeni italieni care au vânat ilegal peste 250 de ciocârlii în judeţele Timiş şi Brăila

Ciocârlia, simbolul românesc al dorului, este braconată de italieni la noi acasă şi servită cu sos marinat. Dacă vânătorile ilegale de păsări vor continua în acelaşi ritm, peste câteva generaţii cântecul "Lie, ciocârlie" va rămâne fără obiectul de referinţă. 13 italieni au fost prinşi numai în luna octombrie a acestui an cu peste 250 de ciocârlii în sac pe câmpiile din Timiş şi Brăila. Să mai râdă Europa de ţiganii care au mers la Viena şi au mâncat lebedele...

Poliţiştii care au participat la prinderea braconierilor italieni s-au crucit când i-au prins cu păsările aşa frumos cântătoare burduşite în plase. Cei de la IPJ Timiş povestesc că la începutul săptămânii au primit un pont prin mijloace specifice şi s-au deplasat rapid în localitatea Jebel. Aici au găsit patru italieni într-o maşină de teren cu patru arme deţinute legal. Ilegale erau cele două sacoşe burduşite cu 99 de ciocârlii pipernicite şi lipsa oricărei autorizaţii de vânătoare. Carlo, Livio, Armando şi Marco, "italiano vero" între 30 şi 65 de ani, nu s-au chinuit să prindă zburătoarele cu cuşma, zbrr din dugheană în dugheană, ci s-au ajutat la vânătoare de două cutii care scot sunete îmbietoare pentru ciocârlii. Dacă voiau să le şi scoată din ţară, era foarte simplu. Cele două sacoşe cu păsări puteau fi disimulate în maşină printre haine şi gata. Dar să le fi scos repede, că se strică, recunoaşte purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, inspector Andrei Emil. Acesta crede totuşi că italienii nu se complicau într-atât şi le-ar fi gătit la rotisor în ţara noastră. Păsăruicile doborâte abia ajung oricum la patru guri. Cazul a fost tratat cu toată seriozitatea de oamenii legii. Prada confiscată de poliţişti va fi examinată din punct de vedere medico-veterinar,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 23 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum o ora
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum 22 minute
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Vance: Cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca SUA să fie lăsate să câştige bani în Ucraina, nişte garanţii de securitate mai bune decât ”20.000 de militari ai vreunei ţări care n-au mai fost la război de 30 sau 40 de ani”

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele american J. D. Vance anunţă că cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca americanii să fie lăsaţi să câştige bani în Ucraina. ”Dacă vreţi garanţii de securitate adevărate, dacă vreţi cu adevărat să vă asigura

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Programul „Rabla pentru sobe” începe în aprilie / Beneficiarii primesc 10.000 de lei, iar prioritate au cei din zonele montane

HotNews acum 4 ore
Ministrul Mediului a semnat marți ghidul de finanțare al programului „Rabla pentru sobe”, care va demara în luna aprilie prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu. Într-o primă fază, beneficiarii vor fi cei din locuințele montane, care v

România este mai aproape un ”paradis al infractorilor” decât un stat de drept, consideră vicepreședintele CSM

Ziare.com acum o ora
Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a declarat marți, 4 martie, că sistemul juridic românesc se confruntă cu mai multe probleme și că ţara noastră este mai aproape de un „paradis al infractorilor” decât de un stat

Sorin Grindeanu afirmă că este ”mai mult decât rezonabilă” solicitarea lui Cătălin Predoiu de a discuta în coaliţie despre excluderea lui Victor Ponta din partid dacă fostul lider PSD va candida la preşedinţia României

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu consideră ”rezonabilă” poziţia preşedintelui interimar al PNL, Cătălin Predoiu, privind posibilitatea excluderii lui Victor Ponta din PSD dacă acesta îşi depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al Ro

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

12°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°