Pipera nu este un caz singular. În tot spaţiul balcanic, dezvoltarea urbanistică a scăpat de sub control, invadând oraşele cu mutanţii arhitectonici ai capitalismului sălbatic.

Specialiştii numesc această dezvoltare imobiliară scăpată de sub controlul arhitecţilor şi urbaniştilor „turboarhitectură", printr-o extensie de la „turbofolk", manelele sârbeşti. „Turboarhitectura este forma finală a turbofolkului", încearcă arhitectul sârb Srdjan Jovanovic Weiss o definiţie; pe scurt, un fel de manelo-arhitectură. Vestea bună este că nu suntem singuri - „turboarhitectura" e o constantă a întregului spaţiu balcanic, unde dezvoltarea accelerată, cuplată cu lipsa controlului instituţional, a permis apariţia unor hibrizi arhitectonici care oscilează între arhitectură rurală şi cea comtemporană, minimalistă. Vestea proastă e că aceşti mutanţi arhitectonici recenţi trebuie cumva asimilaţi în ţesutul urban al oraşelor; să nu mai vorbim de faptul că, aşa cum se întâmplă în Pipera, planurile de construcţie, în încercarea de a maximaliza profitul, au ignorat necesitatea unei infrastructuri (străzi largi de acces, parcuri, magazine, locuri de joacă), astfel că s-au trezit sufocate de propria lăcomie.

Guvernul kosovar ocupă o clădire ilegală

Între capitalele din Balcani, Priştina a fost cel mai puternic afectată de „turboarhitectură" - în condiţiile celei mai mari natalităţi din Europa şi al celor 100.000 de refugiaţi reîntorşi în ţară în 1999, după război. Combinând creşterea nevoii de locuinţe, o legislaţie ambiguă şi un stat slab, incapabil să-şi impună deciziile peste capul constructorilor locali, s-a ajuns la o dezvoltare imobiliară excesivă, necoordonată. Nu altfel au stat lucrurile în Bucureşti până la începutul anilor 2000 - doar că Pristina înseamnă haosul bucureştean la pătrat. În Kosovo, dezvoltarea e accelerată de ajutorul de 2 miliarde euro din partea UE