Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis, luni, arestarea preventivă, în lipsă, pentru 30 dezile, a lui Cristian Urziceanu. Acesta este acuzat că ar fi vândut Furadanul pe care l-a folosit Mădălina Manole pentru a-şi pune capăt zilelor
La câteva luni de la sinuciderea artistei, Cristian Urziceanu este încă de negăsit.
Surse judiciare au declarat că anchetatorii nu au reuşit încă să dea de urma suspectului, care a dispărut la scurt timp de la demararea anchetei în cazul Mădălina Manole. Urziceanu ar fi fost cel care ar fi vândut Furadanul preşedintelui fan-clubului Mădălinei Manole, prin intermediul căruia substanţa ucigaşă a ajuns la artistă.
Urziceanu a scăpat din cauza întârzierilor procedurale
Medicii legişti au confirmat, în urma autopsiei, că Mădălina Manole s-a sinucis cu Furadan, un insecticid extrem de toxic. Certificatul medico-legal a fost depus, la începutul acestei luni, la Parchetul Capitalei, care cercetează cazul. Documentul îi ajută pe anchetatori să continue investigaţiile în privinţa celui care a comercializat substanţa otrăvitoare cu care artista şi-a pus capăt zilelor. Anchetatorii susţin că lipsa actului care dovedea că Mădălina Manole s-a sinucis cu Furadan i-a pus în imposibilitatea de a-l cerceta pe Urziceanu. Deşi identificat, asupra sa nu puteau fi luate măsuri procedurale pentru că nu se putea face legătura între decesul artistei şi procurarea Furadanului.
Mădălina Manole a aflat singură de unde putea lua Furadanul
Anchetatorii au mai descoperit că Mădălina Manole s-a interesat despre cea mai sigură cale de a muri şi a descoperit că aceasta este ingerarea de substanţe toxice. Surse judiciare au declarat pentru gândul că artista este cea care a descoperit pe internet sursa procurării Furadanului, şi nu Berta Slav, fan şi cunoştinţă apropiată a Mădălinei Manole. O dovadă în acest sens este un mesaj