Elevii lui Marian Pană au cedat, astăzi, pe Stadionul ”Cetate” din Alba Iulia, cu scorul 2-3, după ce, în minutul 34, ”șepcile roșii” conduceau cu 2-0. Iritat de jocul echipei sale, Ilie Stan a redresat lucrurile din ”mers” și i-a introdus în teren pe Oprea și Avram. Mutarea tehnicianului de la Brănești nu a rămas fără efect pe tabelă și, în minutul 43, Oprea a redus din handicap și i-a readus în joc pe jucătorii Brăneștiului.
Repriza secundă a început cu dominarea oaspeților de la Brănești, iar acest lucru s-a văzut imediat pe tabelă, când nou-promovata Victoria a reușit să restabilească egalitatea pe tabelă. În minutul 75, arena albaiuliană a fost redusă la tăcere, deoarece Victoria Brănești a preluat conducerea pe tabela de marcaj. Disputa de pe Stadionul ”Cetate” a demonstrat încă odată că 2-0 este cel mai periculos scor.
Antrenorii au decis rezultatul final
Duelul de pe teren a fost dus mai mult pe banca tehnică, unde s-a dat o dispută clară între Ilie Stan și Marian Pană, iar primul s-a dovedit a fi mai inspirat. Antrenorul Victoriei a simțit excelent problemele din echipa lui și a mutat inspirat, în vreme ce Pană l-a scos pe Delgado și l-a introdus pe Georgian Tobă, care s-a dovedit a fi rupt de ceea ce s-a petrecut pe teren. Prin mutările inspirate pe care le-a făcut, Ilie Stan și-a condus echipa de pe banca tehnică spre al treilea succes din actualul sezon.
Iată cele două distribuții
“U” Cluj: Sebastian Huțan – Bogdan Ungurușan, Habib Balde, Peter Cvirik (74, Silviu Izvoranu), Gaston Mendy – Afonso Delgado (46, Georgian Tobă), Alex Păcurar, Vasile Gheorghe, Gabi Boștină (cpt) – Gabriel Machado, Claudiu Niculescu
Rezerve: Florin Matache, Zsolt Szilagyi, Silviu Izvoranu, Adrian Ionescu, Georgian Tobă, Valentin Lemnaru, Adrian Piț
Antrenor: Marian Pană
Victoria Brănești: Alin Bordeianu – Bogdan Străuț (57, Casian M