Creşterea plafonului de creditare la 100.000 de euro, pentru împrumuturile realizate în cadrul programului „Prima Casă“, este îmbrăţişată de jucătorii din piaţa imobiliară, în primul rând pentru că ar spori oferta de apartamente noi, însă perspectiva unei noi creşteri de preţuri şi neîncrederea românilor în economie, face din „Prima Casă“ 3 o simplă idee.
Una dintre soluţiile pentru relansarea economică oferite de Consiliul Investitorilor Străini (CIS), reunit în urmă cu o săptămână, a fost lansarea unei a treia variante a programului „Prima Casă“. Propunerile investitorilor prevăd un plafon maxim de 100.000 de euro, faţă de 70.000 de euro în prezent. Garanţia oferită de stat ar putea acoperi numai 50% din suma împrumutului, iar restul ar urma să fie garantat cu ipotecă, astfel că volumul facilităţii ar putea fi dublat. Membrii CIS estimează că prin noua variantă ar putea fi acordate împrumuturi de aproximativ 1,4 miliarde euro, până în 2015.
„Ridicarea plafonului la 100.000 de euro ar atrage după sine un nou val de creşteri de preţ. În acest moment, orice intervenţie artificială care modifică condiţiile de cumpărare are ca efect creşterea preţurilor. De ce să crească din nou preţurile? Ca să salvezi investitorii care au cumpărat terenuri şi apartamente scumpe în trecut? Până nu îşi revine economia, situaţia pieţei imobiliare va rămâne neschimbată“, este de părere Adrian Crivii, directorul general al companiei de evaluare Darian.
Efect psihologic
Pe de altă parte, o creştere a plafonului ar însemna şi o ofertă de locuinţe noi mult mai variată, însă unii investitori consideră că băncile nu sunt încă pregătite să îşi asume un risc suplimentar în cazul împrumuturilor imobiliare.
„Piaţa imobiliară se luptă cu lipsa de încredere, iar faptul că băncile nu vor să îşi asume riscuri prea mari nu e de natură să î