Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoferii anticorupţie de la fisc

Publicat in GAZETA de SUD, marți 19 octombrie 2010 ·

Şoferii de la Ministerul de Finanţe nu vor fi excluşi de pe lista celor care vor primi stimulente. Principalele criterii după care se vor acorda stimulentele sunt următoarele: gradul de realizare a programului de colectare a veniturilor la bugetul general consolidat - pondere 35% în punctajul total, sumele aduse suplimentar - pondere de 35%, precum şi o serie de alte condiţii a căror listă începe cu următorul: „contribuţia deosebită directă sau indirectă la atragerea de venituri la bugetul general consolidat“. Sebastian Oprescu, liderul Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, a declarat pentru EurActiv.ro/Hotnews.ro că acest set de criterii reprezintă o soluţie bună pentru că, aşa cum sunt formulate acum, toţi angajaţii pot primi stimulente, nu doar aceia cu atribuţii de control şi executare silită. „Iniţial, oficialii intenţionau să acorde stimulente numai celor care aduc efectiv bani la buget, dar aparatul funcţionează prin contribuţia tuturor angajaţilor“, a explicat Oprescu. Din păcate, adaugă acesta, luna august a fost o lună proastă în ceea ce priveşte colectarea de venituri la buget, în schimb, luna septembrie a fost „mult mai bună“. Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, a declarat ieri că şi şoferii pot primi stimulente. „Pot să vă asigur că nu vor exista abuzuri în acordarea stimulentelor. De aceea am solicitat ca listele să fie avizate la Bucureşti. Dacă un şofer a participat direct la o activitate a Fiscului, poate a muncit câteva nopţi pentru aceasta, el merită stimulente“, a spus Blejnar. Ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a precizat ieri că există informaţii potrivit cărora anumiţi directori la nivel local „s-au trecut în fruntea listelor de stimulente“, deşi nu au avut rezultate, din acest motiv fiind necesară verificarea listelor la minister. Şoferii de la Ministerul de Finanţe nu vor fi excluşi de pe lista celor care vor primi stimulent

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 23 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum o ora
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews acum 38 minute
Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” “Pe timpul desfăşurării festivalului Beac

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum o ora
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Polonia acuză Rusia că a atacat cu drone o fabrică poloneză din Ucraina

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Polonia a acuzat miercuri Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn a unui grup polonez în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), într-un bombardament asupra regiunii, soldat cu cel puţin op

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum o ora
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°