„Înainte de 89, la Marginea erau 60 de familii care se ocupau de olărit. Olarii îşi vindeau obiectele în regiune, făceau mai mult troc, dădeau oale pentru legume şi cereale. După 89, tinerii au început să plece în străinătate, la muncă, şi, unul câte unul, meşteşugurile au dispărut“, povesteşte Corneliu Magopăţ, cel mai tânăr membru al unei vechi familii de olari din satul Marginea din Suceava. Au fost aici nu doar ateliere de ceramică, ci şi ateliere de ţesut covoare. Se mai făceau sculptură în lemn şi împletituri din nuiele.

În atelierul de ceramică neagră al familiei Magopăţ, în care, până nu de mult, lucrau 12 angajaţi, mai lucrează astăzi doar câţiva meşteri. Printre ei, Corneliu, de 26 de ani, specializat în producerea bolurilor, tatăl său, Gheorghe Magopăţ, care realizează farfurii şi vase pentru flori, şi unchiul său, tot Gheorghe, care face oale. Pentru a supravieţui, familia de olari produce şi obiecte moderne, cumpărate îndeosebi de turiştii care vizitează atelierul. „Însă, în cea mai mare parte“, ne spune Corneliu, „realizăm obiecte de ceramică autentice: oale pentru lapte şi pentru sarmale, ulcioare de apă şi de vin sau străchini. Cel mai bine se vând oalele pentru sarmale“. Piesele de ceramică neagră realizate de familia Magopăţ se mai vând şi la magazinele de obiecte tradiţionale din ţară şi la târgurile de meşteşugari, precum cele de la Iaşi ori Sibiu.

„Avem în urmă o tradiţie de 200-300 de ani de olărit. Noi cunoaştem patru generaţii înaintea mea. La Muzeul Etnografic de la Rădăuţi sunt vase făcute de bătrânii noştri. Eu sunt a cincea generaţie. Astăzi, numai neamul Magopăţ mai face ceramică neagră în ţară“, mărturiseşte Corneliu. Tinerii de azi nu sunt atraşi de vechile meşteşuguri, se duc la oraş sau pleacă la muncă în Italia sau în Spania, declară el.

„Sunt a cincea generaţie de olari“, ne spune ceramistul Florin Colibaba. Acum