Ajungi în Carrefour. Pui mîna pe un cărucior şi te relaxezi. Deodată, oasele tale se dilată şi parcă ai chef de cumpărături. Da, chiar aşa. De o brînzică sau o budincă, de o amandină sau o sticlă cu bere făcută undeva de nu-ştiu-care călugări. Dar poţi?
Trebuie să te fereşti. Cărucioarele sunt conduse ca maşinile pe Magheru. Românul are asta în sînge, m-am lămurit. Cînd vede patru roţi în faţa ochilor, trebuie să posede, să forţeze, să ia faţa. Tot drumul de la intrare pînă la raionul cu fructe este al lui. Apoi ajungi la carne. Elementul pentru care toţi ne zbatem, deşi este din belşug. Kilogramele pe care le băgăm în noi şi în congelatorul de acasă. Evident, frustrat de faptul că ai uitat pentru ce ai venit şi dezgustat de felul indecent în care ceafa de porc arată în punga de plastic eco, zici că o pereche de cîrnaţi olteneşti la cuptor s-ar putea să-ţi salveze seara. Tragi un număr. 94. Pe ecran se afişează 76. Şi începi să te învîrţi, ca la bursă, pîndind schimbarea cifrelor. Pentru că doamnele în halat alb nu aşteaptă. A strigat, n-ai ridicat mîna, beeeeep: 95. Staţi, doamnă. Haide, domnule, păi ce facem? Mă rog, mă scuzaţi. Păi d’aia suntem unde suntem. Pardon, unde?
Şi dai ocol. Pentru că indiferent că au un număr în mînă, probă clara, de necombătut în faţa tantiei, românul formează The Cue. Fix lîngă frigidere. Creştin fiind, rog frumos să arunc un ochi, să nu mă prindă rîndul pe nepusă masă. Priviri dojenitoare. De undeva de sus, le simt în ceafă. Ceafa mea, de data asta, nu a porcului. Ce cauţi tu, în faţa mea?
Vezi şi mihaitita.blogspot.com
Offtopic: Hai, gata cu comentariile că m-am plictisit. De acum, dacă voi mai scrie, veţi intra la mine să citiţi, nu să comentaţi. Fiecare poate să judece pentru el. Oricum, gratuit am venit pe voxpublica, gratuit plec. Cum politica etc este un rahat, se pare că nu am de ce să scriu aici.
