Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firele lui Sorin Ovidiu Vîntu, întinse peste România

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 octombrie 2010 ·

Stenogramele convorbirilor telefonice purtate de Sorin Ovidiu Vîntu cu jurnalişti şi politicieni vin să demonstreze influenţa şi puterea acestuia. Sursa: CODRIN PRISECARU

Politicieni din toate partidele, jurnalişti (în mare parte angajaţi ai săi), dar şi oameni de afaceri şi reprezentanţi ai unor instituţii publice. Toţi întregesc tabloul celor care l-au cunoscut, cel puţin prin intermediul telefonului mobil, pe Sorin Ovidiu Vîntu şi au simţit pe pielea lor influenţa şi puterea omului de afaceri.

Discuţiile considerate relevante pentru a creiona portretul lui SOV au fost conexate la dosarul în care acesta a fost trimis în judecată pentru favorizarea fugarului Nicolae Popa, cauză aflată acum pe masa judecătorilor Tribunalului Bucureşti.

În volumul IV al cauzei există şi o "hartă a relaţiilor lui SOV", întocmită de anchetatori pe baza convorbirilor telefonice purtate de omul de afaceri în cele câteva luni în care a fost supravegheat de Serviciul Român de Informaţii.

SOV: "Prostimea asta încă ţine cu imbecilul"

E drept că cele mai multe dintre discuţii au fost purtate de SOV cu lideri din politică, dar şi cu jurnalişti din subordinea sa, în campania pentru prezidenţiale, în care "a pus umărul" pentru a-i atrage alegători lui Mircea Geoană. Iar relevantă în acest sens este o discuţie dintre SOV şi unul dintre directorii din trustul Realitatea, Cătălin Popa.

"Sorin Ovidiu Vîntu: Aşa tati, aşa băiatul lui tata. F... în gură să-l f... Hai că vin şi eu acasă să pun umărul (râde - n.n.). (...) Rar mi se întâmplă, fără mişto Cătă, să mă mobilizez cum m-am mobilizat de data asta (...) nici măcar pe scandalul FNI nu mi-am scos armata regulat(...). Poporul ăsta s-a tâmpit de-a dreptul, prostimea asta încă ţine cu imbecilul şi trebuie să-i degajăm prostimea", îi transmitea SOV angajatului său pe 29 octombrie anul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum 18 minute
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 39 minute
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 46 minute
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 2 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum o ora
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, judecat pentru tentativă de omor cu maceta. Măsură educativă, nu închisoare

Ziua Constanta acum 19 minute
Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, Robert Florin Nica, a fost judecat de Tribunalul Prahova pentru tentativă la omor, instanța de fond aplicându-i inculpatului o măsură educativă neprivativă de libertate. Fiul fostului lider al clanului Sp

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 32 minute
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

Vremea

București
acum

29°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

15°/25°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°