Centrala cu care era încălzită clădirea în care funcţionează 50 de cabinete medicale s-a stricat anul trecut. Consiliul Judeţean Satu Mare a alocat 70.000 de euro pentru achiziţionarea unei centrale noi.
Medicii sătmăreni care au cabinete particulare în incinta Policlinicii Vechi de pe strada Gheorghe Lazăr îşi consultă pacienţii în frig. Centrala nu mai funcţionează de anul trecut, iar autorităţile locale abia au demarat proiectul de înlocuire a acesteia. Policlinica se află în subordinea Spitalului Judeţean, care a intrat din acest an în administrarea Consiliului Judeţean. Medicii şi-au adus de acasă calorifere electrice pentru cabinete, dar bolnavii suferă din cauza frigului în sălile de aşteptare. „Sunt aici de la ora 5.30. Am venit de dimineaţă să îmi iau număr de intrare. Este foarte frig şi am probleme de sănătate. Mi-a îngheţat spatele“, spune Maria Kiss, o pacientă de 55 de ani. „Ne îmbrăcăm mai gros şi pornim caloriferele electrice, dar şi acestea sunt slabe şi nu fac faţă. Nici geamurile nu se închid bine. E mai bine afară decât în cabinet. Mulţi colegi de ai mei s-au îmbolnăvit. Conducerea spitalului ştia de această problemă din primăvară, însă a lăsat să treacă vara şi nu a făcut nimic“, spune medicul Iustina Demian, şefa Comisiei de Expertiză şi Recuperarea Capacităţii de Muncă (CERCM) Satu Mare.
Până la instalarea noii centrale, managerul Spitalului Judeţean caută soluţii pentru repararea instalaţiei electrice, suprasolicitate din cauza numărului mare de calorifere. „Ne străduim să găsim sponsori pentru a reface instalaţia electrică din clădire să reziste la consumul mare de curent”, a declarat Adrian Ciobanu, managerul Spitalului Judeţean Satu Mare.
Proiect pentru instalarea unei centrale noi
Preşedintele Consiliului Judeţean, Csehi Arpad, a aflat de această problemă la audienţe. „Noi am aflat abia la audienţe. Eu nici