Urechile cu ochi albaştri cresc frumos, democratic, având în sânge virusul libertăţii de a te asculta.
Unii spun că el i-a (ne-a) încălecat, că le-a (ne-a) arătat pisica. Aiurea. Stenogramele arată slăbiciune, nu forţă. Când te uiţi pe gaura cheii, nu eşti nici deştept, n-ai nici caracter. În plus, ţi-e teamă că dincolo de uşă ţi se coace ceva. Şi-ţi lipeşti urechea sub clanţă, ca slugile.
Stenogramele sunt o perfecţionare a făcutului cu dosare. "Te fac la dosare" a devenit "te fac la stenograme". Singurul semn de forţă la stenograme ar fi că el ne ascultă, iar noi, nu. Că n-avem cum. El poate. Are cu ce, bă...Suntem egali în faţa lui Dumnezeu, a Constituţiei, dar de ascultat, ascultă numai el. Vorba analfabeţilor: ascultă decât el. Pe el îl doare-n fes de aiureala numită democraţie. El era democrat oricum, de când se ştie. În plus, era obişnuit cu stenogramele. Pentru el, o Românie democrată este o Românie ascultată. Îţi pune stetoscopul. Te ascultă pe toate părţile. ŞI Ceauşescu asculta. Ca să protejeze comunismul de bârfe şI să nu-i tragă un alt comunist scaunul. Nevastă-sa asculta asculta în direct că era sexy să afle amantlâcurile din partid (ar fi fost leşinată după tabloide, dacă...), să fie la curent cu mârâielile, cu fiţele nevestelor fără coc şI alte tâmpenii. El şI Ea ştiau tot. Desigur, nu se publica nimic. Aici e marea diferenţă dintre dictatură şI democraţie. Rostul stenogramele contemporane e să se hăhăie el: hă, hă, hă...bă, voi vorbiţi, bă...păi uite că ştiu cu cine v-aţi ţinut, cu cine aţi băut, cu cine v-aţi şI unde, şI când m-aţi băgat şI scos...
El vrea ca tu să ştii că el ştie totul despre tine. Că el, ca şI Stamate al lui Urmuz, are pâlnia lui, un tub de comunicaţie cu naţiunea, "ce-i permit să satisfacă şI cerinţele dragostei şI interesele superioare....". Absurdul lui funcţionează altfel decât absurdu
