Problemele de fond ridicate de ministrul Funeriu în legătură cu practicile universitare neloiale sunt întemeiate. Nu se poate nega că, în multe centre universitare, există reţele de interese, nepotism, trafic de influenţă, abuz de putere, structuri clientelare consolidate în ani de timiditate legislativă a diverselor guverne care s-au succedat. Iniţiativa de a denunţa aceste abuzuri şi, mai mult, de a le corecta printr-o Lege a educaţiei corectă este, de asemenea, lăudabilă. Două sunt însă aspectele care nu întregesc în mod fericit tabloul.

Primul este mai mult formal şi ţine de modalităţile alese de actualul guvern de a impune adoptarea legii. Tentativa consumată anul trecut s-a construit pe acelaşi tipar: asumarea răspunderii - privită de altfel şi ca un test pentru susţinerea politică a Cabinetului. Atunci, piedica principală a fost o Curte Constituţională cu algoritm politic nefavorabil. Acum, guvernul doreşte să reia, în aceeaşi formulă, procedura, ignorând că, dacă la Curtea Constituţională situaţia s-a ameliorat, în parlament este foarte probabil ca susţinerea pe o lege de asemenea importanţă să se fi destrămat.

Aparent, primul ministru este pregătit pentru posibilitatea respingerii proiectului şi pare dispus să asume consecinţele, aşa cum declara de altfel la finalul şedinţei de guvern din 12 octombrie, în cursul căreia s-a luat decizia asumării răspunderii. În fapt, repetarea procedurii înseamnă forţarea unei legi organice mult prea importante pentru a fi transformată în muniţie politică.

Opoziţia a reuşit deja să deturneze sensul dorit de ministrul Funeriu, prin declaraţia preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, care califica demersul puterii drept „afront la adresa parlamentului“. Replica ministrului a mobilizat o resursă de argumentaţie despre care nu se mai poate deloc afirma cu certitudine - vezi mobilizarea sindicală din ce în ce ma