Volumul „apasă“ susţine că lectura este un act fizic, un schimb de senzaţii. Sorin Despot a câştigat Premiul pentru Poezie la Concursul de manuscrise al Uniunii Scriitorilor de anul trecut.

Poemul se cheamă „hohote", o declaraţie de diferenţă & de independenţă ca o (posibilă) artă poetică: „nu mai vreau să admir întregul/ aici aerul are gust fiecare detaliu/ se prelinge de pe marginea patului/ rămân pelvisul şi coapsele printre / hohote de piele şi parfum scump/ nu mă interesează experienţele totale/ imaginile complete contactele şi/ limitele cele mai îndepărtate/ mie îmi membrele bucăţile/ desprinse de context eu aş face/ dragoste cu fiecare celulă/ m-aş prăbuşi în fiecare nucleu/ îmi plac tremurul şi stângăcia/ fiecărui spasm şi firele de păr/ care perforează retina/ m-am săturat de lecţii şi momente ratate/ de frică de respingere m-am săturat/ suntem construiţi pentru a pătrunde/ m‑am săturat de complexe şi de ruşine/ de clişee romanţioase şi de butoane/ pe care trebuie să ştii să le-apeşi/ vreau să mă opresc pentru că mi-e sete/ sau pentru că vreau şi atât"

Designul interior al „zilnicului"

Motivat, la un anumit nivel, de nostalgia figurii paterne pierdute, scrisul debutantului sorin despoT se „desfăşoară" în peisaje urbane alienante, printre scene căministe mizere („e perioada în care în p16/ încep să cadă politehniştii restanţieri/ de la geamuri"), cu sugestii anticonsumeriste şi momente de dragoste. Nu parcursul, ci instantaneele alienării (ca efect al inadecvării şi al perspectivei morţii, „groapa comună în care viaţa/ ne împinge pe toţi") îl preocupă pe tânărul poet ale cărui poeme de stare, în care lentoarea alternează cu solitudinea, sunt mai mult imagini (iluzorii) ale minţii şi percepţii (deformate) ale corpului.

Vag psihedelice, versurile sale, marcate uneori de obscurităţi şi viziuni stranii, sunt, de fapt, consemnările uno