Supranumit „Paganini al violoncelului“, Mischa Maisky, unul dintre cei mai excentrici artişti ai lumii, spune că în muzică „nimic nu s-a schimbat şi totul s-a schimbat enorm“. La 27 octombrie, violon-celistul de 62 de ani revine la Ateneu într-un concert alături de fiica sa, pianista Lily Maisky (23 de ani). Născut în Letonia, educat în Rusia, repatriat în Israel, Mischa Maisky se consideră „cetăţean al lumii“.
Adevărul: Veţi cânta la Bucureşti împreună cu Lily, fiica dvs. Cum funcţionează relaţia tată-fiică pe scenă? Fiind atât de apropiaţi, trebuie să vă detaşaţi ca să puteţi deveni profesionişti reci şi precişi?
Mischa Maisky: Nu neapărat. De fapt, nu cred că mi‑am dorit vreodată să fiu un profesionist rece, ci un profesionist al emoţiei. Chiar cred că poţi fi profesionist păstrându-ţi emoţia. În fond, asta face distincţia între cineva care doar cântă bine şi cineva care e un artist bun. Relaţia cu fiica mea e profesională şi, deci, şi rece. Dar e şi foarte intimă, naturală şi fluidă muzical. Să pot cânta cu ea e un vis împlinit.
În ce fel vă simţiţi responsabil de destinul muzical al copiilor? Fiica e deja pianistă, fiul studiază la Viena...
Sunt direct responsabil, mai ales că, la trei ani, copiii nu pot lua o astfel de decizie pe cont propriu. Este şi cea mai dificilă parte în ceea ce priveşte profesia de muzician. Trebuie să iei o hotărâre mult mai devreme decât eşti capabil s-o faci. Când ai 18 sau 20 de ani, îţi dai seama cam ce drum ai vrea să apuci în viaţă - deşi, la fel de bine, se poate să nu. Doar că, în cazul muzicii, atunci e prea târziu ca să devii un profesionist. De aceea, părinţii joacă un rol crucial în a-i ghida pe copii şi, uneori, chiar a-i împinge de la spate: Şi aşa, totul devine o chestiune de echilibru: trebuie să ştii când şi cât să-i împingi şi cât nu. Totuşi, e greu: copiii la vârsta asta nu prea-şi ia