Dacă fiinţa umană are de învăţat cu adevărat o "lecţie de viaţă" şi încă una în care stau toate tainele Vieţii, ale alcătuirii sentimentelor, emoţiilor şi întâmplărilor existenţei, această lecţie s-ar putea numi "lecţia despre cuvânt". "Lecţia despre dumnezeirea cuvântului" şi taina care face din cuvânt izvor de viaţă sau izvor de suferinţă ar trebui strigată până când şi pietrele ar zice: "Am înţeles"!

Lecţia despre puterea cuvântului ar trebui scrisă, spusă şi dăruită până când oamenii ar recunoaşte în propriile lor cuvinte binecuvântarea sau blestemul, fericirea sau suferinţa, dreptatea sau absenţa ei. Căci nu hazardul a pus la începutul Bibliei această fantastică poveste a "cuvântului", această fantastică poveste a "Facerii Lumii"; "La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era Dumnezeu"! Din Cuvânt s-a ivit tot ce este, şi de la ivire Dumnezeu a rămas lucrător în Cuvânt. Nu în depărtatele cotloane ale cerului şade Dumnezeu, gata să-i pedepsească pe cei răi. Nu-i doar în stele, nu-i doar în flori şi nu-i Dumnezeu numai în zâmbetul inocent al unui copil, cât în chiar Cuvântul "gurii tale", cum ne spune tot Biblia...

Şi Dumnezeu a zis: "Să fie Pământ" şi aşa a fost... "Dumnezeu a zis cuvinte". A zis şi s-a făcut. Dumnezeu n-a stat pe gânduri. N-a spus: "Să fie Pămân" apoi l-au cuprins gândurile negre şi s-a îndoit că ceea ce "a zis" s-ar putea să nu fie, cum face omul.. Biblia ne spune că el "a afirmat, a zis". Nu i-a fost teamă, aşa cum teamă îi este omului care "zice". Nici Iisus nu s-a îndoit atunci când a făcut miracole, când a mers pe mare, când a certat vânturile şi valurile sau atunci când a vindecat ceea ce părea cu neputinţă de vindecat. Ba el a spus: "şi voi puteţi face toate acestea şi încă unele cu mult mai mari"! Lecţia despre Cuvânt ne aminteşte că, de la Facerea Lumii puterea Cuvântului nu s-a făcut mai mică. Dacă am spune că în c