Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În 2011, recesiunea se întoarce în economiile UE

Publicat in Gandul, marți 19 octombrie 2010 ·

Agenţia Moody's are aceste temeri legate de Zona Euro, unde măsurile de austeritate vor "tăia" cel puţin 1% din PIB, iar în Regatul Unit, una din zece firme pregăteşte concedieri în următoarele trei luni

Recesiunea se întoarce în Europa, la anul, dar nu neapărat declanşată de o criză financiară, asemenea celei de pe Wall Street, din septembrie 2008. De data aceasta, contractarea PIB-urilor naţionale ar putea fi atrasă de "medicamentele" (măsurile de austeritate) aplicate de guverne pentru reechilibrarea bugetelor împovărate de datorii.

Semnalul de alarmă este tras, pe de o parte, de o analiză a agenţiei de rating Moody's, citată de Le Monde, potrivit căreia planurile de reducere a cheltuielilor publice vor "tăia" cel puţin 1% din PIB-ul Zonei Euro. Mai mult, menţinerea euro la nivelul de 1,40 USD va atrage încă o pierdere de 0,5% din PIB.

Cele 16 economii din Zona Euro vor trece "printr-o recesiune lejeră în prima jumătate a lui 2011, cu un recul al PIB, înainte de a-şi relua progresiv creşterea", crede economistul Zach Witton de la Moody's. Pe ansamblul lui 2011, Witton vede posibilă o creştere de 0,7% a PIB în Zona Euro (+0,9% în Franţa).

Noua perioadă de recesiune se va resimţi mai acut în state cu economii orientate către export (Germania, Olanda) şi mai puţin în cele unde creşterea depinde mai mult de cererea internă (Franţa). O monedă europeană prea puternică va crea probleme în economii fragile precum cea a Greciei sau Irlandei şi ar putea atrage o nouă "criză a euro", precum cea depăşită în mai 2010.

Conform Le Monde, de-abia atunci moneda unică s-a apropiat de "adevăratul nivel" în raport cu dolarul SUA (dat de puterea de cumpărare reală). Acest nivel ar fi situat la 1,20 USD pentru un euro. Or, în ultimele săptămâni, "războiul valutar" declanşat pe plan mondial a dus la întărirea exagerată a euro.

Alţi 600.000 de şom

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 13 minute
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 4 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 3 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

AEP reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale: competitorii trebuie să respecte prevederile legale şi să nu continue propaganda electorală

News.ro acum 51 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, iar competitorii electorali trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda el

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 45 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°