6 elevi de la clasele V-VIII, ies la ora 11.45, însoţiţi de un cadru didactic şi de un agent de poliţie rutieră şi opresc maşinile la trecerile de pietoni din jurul unităţilor de învăţământ, pentru ca şcolarii să poată traversa strada.
La Şcolile nr. 4 din Alexandria, nr. 3 din Zimnicea, “Alexandru Depărăţeanu” Roşiorii de Vede şi “Marin Preda”, din Turnu Măgurele, deja există patrulă şcolară. Acestea au fost înfiinţate de lucrătorii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Teleorman (IPJ), după 20 de ani. “Săptămâna aceasta mergem şi la o şcoală din Videle, unde vom avea şi acolo o şcoală pilot, iar după aceea, transmitem inspectoratului şcolar o informare, pentru ca toate şcolile să urmeze exemplul acestora. Am ales aceste şcoli, deoarece au sediul pe arterele principale, unde circulaţia este mai intensă”, a spus pentru Adevărul de Seară, şeful serviciului, Scms. Florin Dulcă.
La Alexandria, dar şi în celelate şcoli, poliţiştii au ales câte 6 elevi, trei băieţi şi trei fete de la calsele V-VIII, care au format echipa de patrulă şcolară. Aceştia au primit de la oamenii legii, veste reflectorizante pe care trebuie să le poarte ori de câte ori ies în stradă şi ajută copii să traverseze strada în siguranţă, şepci şi palete inscripţionate cu semnul “STOP”, la vederea cărora, şoferii trebuie să oprească. “Le-am dat toate echipamentele de care au nevoie, şcolile nu mai trebuie decât să se pună de acord cu un agent de poliţie rutieră, care să fie prezent în momentul în care copii traversează strada. De asemenea, patrula trebuie supravegheată şi de un cadru didactic”, a adăugat Florin Dulcă.
Şeful de la prevenire recomandă celorlalte şcoli să urmeze exemplul celor care au implementat deja acest proiect. “Celelalte şcoli ar trebui să ia legătura cu şcoala pilot din oraşul lor şi să îşi înfii