Constanţa Naidin predă franceza la ţară de 21 de ani
E ora 11:30. Ultima oră de curs a clasei a III-a A de la şcoala din comuna Breasta e ora de limba franceză. "Bonjour, mes élèves!", se aude vocea profesoarei. "Bonjour, professeur!", răspund în cor cei 12 elevi aşezaţi în bănci în formă de semicerc. E primul an în care iau contact cu limba franceză şi sunt foarte curioşi. Repetă alături de profesoară ce au învăţat în ora precedentă - să-şi spună numele şi să denumească obiectele din clasă. "Qu'est-ce que c'est?" (n.r. - ce este asta?), întreabă doamna, arătând spre un scaun. Prins neatent, unul dintre micuţi răspunde, spre deliciul întregii clase - "Je suis chaise!" (n.r. - eu sunt scaun!). Doamna nu se supără. Zâmbeşte amuzată şi încearcă să se încrunte - "Ei! Cum să fii scaun?". Cuvintele şi propoziţiile sunt repetate, pe rând şi în cor, de câteva ori. Cosmin, unul dintre copiii mai năzdrăvani, se întinde şi cască. "Doamna, mi-e sooomn! Şi foame...". Profesoara zâmbeşte - "Ştiu că sunteţi obosiţi. Hai, că asta-i ultima oră. Încercaţi să fiţi atenţi". "Doamna, eu aş vrea ca asta să fie prima oră!"", se alintă Iulia, din prima bancă. "Şi noi!!", sar alte trei fetiţe. Constanţa Naidin, profesoara de franceză, încearcă să rămână serioasă şi îşi ascunde zâmbetul.
Îi învaţă pe copii pronunţia lui "r" franţuzesc - "duceţi vârful limbii la baza dinţilor de jos şi spuneţi «rrrr». Iar la »u» să aveţi grijă. Să-l pronunţăm cu gura rotundă, să nu piuim! Când spunem «da» să fie «ui», să n-aud «iu»!".
Lecţia de azi e despre zilele săptămânii. Iar povestea porneşte de la noi, pentru că suntem musafiri. "Dânşii sunt de la Jurnalul Naţional. Ştiţi ce e acela un jurnal?", întreabă profesoara. "E ca un ziar", răspunde iute Iulia, din prima bancă. Doamna zâmbeşte şi întreabă mai departe - "Şi de ce se numeşte ziar, ştiţi?". "Pentru că scrie despre
