Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cezar Preda: Dacă moţiunea de cenzură trece, vor fi anticipate, nu există cale de mijloc

Publicat in Romania Libera, marți 19 octombrie 2010 · ·

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, marţi, la RFI România, că, dacă moţiunea de cenzură depusă de opoziţie este adoptată de Parlament, atunci trebuie organizate alegeri anticipate, pentru că nu există cale de mijloc, potrivit Mediafax.

"Dacă acest Guvern ar pica, ar fi alegeri anticipate, pentru că nu există alte cale de mijloc. Nu ştiu ce gândeşte domnul preşedinte, dar nu cred că preşedintele îşi va mai asuma o asemenea chestiune şi iar să transferăm responsabilitatea pe umerii preşedintelui, iar să înceapă proceduri de suspendare... Eu nu cred. Odată picat acest Guvern, e clar că trebuie să intrăm în anticipate", a declarat Cezar Preda.

Moţiunea de cenzură depusă de partidele de opoziţie împotriva Guvernului Boc va fi prezentată în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului în 20 octombrie, urmând ca dezbaterea textului şi votul asupra moţiunii să aibă loc în 27 octombrie.

Partidele din opoziţie au depus, luni, la Parlament, moţiunea de cenzură intitulată "Moţiunea României majoritare, moţiune populară", semnată de 209 parlamentari.

Semnatarii moţiunii de cenzură care a fost depusă, luni, de către opoziţie, susţin că, în cazul trecerii acesteia, doresc să realizeze un guvern de criză, să organizeze alegeri anticipate în maximum şase luni şi să renegocieze angajamentele convenite cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

"După căderea guvernului B.U.B.A, noi, semnatarii acestei moţiuni, împreună cu cei care ni se vor alătura, dorim să realizăm un guvern de criză, care să-şi asume două obiective: stabilizarea societăţii prin câteva măsuri de urgenţă şi organizarea de alegeri anticipate în maxim 6 luni", se arată în textul moţiunii de cenzură, remis agenţiei Mediafax.

În opinia semnatarilor, România se află în faţa unei opţiuni majore: fie este aruncată într-o criză socială şi economică şi mai profundă, "sub gu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: În ianuarie 2025, salariul mediu net a scăzut cu 5,6%, față de decembrie 2024

Capital acum o ora
Salariul mediu net în ianuarie 2025 a fost de 5.328 lei, cu 317 lei mai puțin decât în decembrie 2024, adică o scădere de 5,6%, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum o ora
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 3 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Trump vrea să-i scutească de la plata impozitelor pe americanii cu venituri sub 150.000 de dolari pe an (secretarul comerţului)

G4Media acum o ora
Preşedintele american Donald Trump „aspiră” să-i scutească de la plata impozitelor pe americanii care câştigă mai puţin de 150.000 de dolari pe an, a declarat joi secretarul pentru comerţ, Howard Lutnick, în mai multe interviuri acordate presei amer

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 19 minute
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 2 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și va fi extrădat în Republica Moldova. Fugarul are de ispășit 20 de ani de închisoare

Libertatea acum o ora
Procuratura Generală din Republica Moldova a anunțat vineri, 14 martie, că fugarul Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și vor începe procedurile de extrădare în țara condusă de Maia Sandu.

Pensionarii au primit o pensie mai mare în ultimul trimestru din 2024, cu 12,2% mai mult

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pensionarii au primit cu 12,2% mai mulţi bani în ultimul trimestru din 2024, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul IV din 2024, pensia medie lunară în Români

JD Vance, huiduit la un concert din Washington. „Ați distrus acest loc!” VIDEO

HotNews acum o ora
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a fost huiduit de public după ce și-a făcut apariția, joi seară, la un concert al Orchestrei Simfonice Naționale la Kennedy Center din Washington, o instituție preluată recent de sustinățori ai președintelui Donald Tr

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 3 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

20°
vin.

11°/20°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

18°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°