Duminică moale. Nu catifelată ca o stofă orientală, nu ca o piftie de Crăciun, ci moale pur şi simplu. Mă uit prin ploaia de adineauri şi printre ţepuşele soarelui care vesteşte că a stat şi el pe undeva, pitit în cer, camuflat de un nor fumător, la copacii care-şi schimbă, spre Ceptura şi Podgoria, pijamalele verzi cu unele înmuiate în rugină, de parcă s-au învechit instantaneu.

Mă uit, din pridvorul casei care stă cuminte sub tălpile mele, cu cei aproape 100 de ani ai ei în grinzi şi ziduri, către tăriile unde bănuiesc văzduhul, despre care Eliade, el parcă, spunea că este intraductibil ca dorul. Mă răsfăţ în visare şi mâhnire şi nimeni şi nimic, mă amăgesc eu, nu mi le poate confisca. Nici bucuria de a mă bucura de toamnă la Sângeru (uliţa de planetă pe marginea căreia m-am născut, într-o odaie) şi nici întristarea de a mă întrista, frumos, că exist. Încă. Am timp, înainte de a primi un telefon de la redacţie, de la A.M. Press, să mă amăgesc, să cred că sunt stăpân peste iluziile mele şi peste ziua mea liberă de conjuncturi şi convenienţe, necotizantă la efemer. Biet fraier!

Sergiu Bidilă, redactorul-şef al primei agenţii de ştiri nedependente de guvern, pe care am inventat-o acum aproape 20 de ani şi n-a fost încă omorâtă de actuala putere, mă anunţă că Băsescu vorbeşte la Pro TV. E în direct, zice Sergiu, şi încerc să depistez noutăţi. Dacă vreţi, uitaţi-vă! Dacă vreau? În clipa următoare, iubirea mea clandestină cu toamna, răsfăţul meu cosmic, baia de pigmenţi şi efemeride s-au dus. Amantul ruginitelor frunze a trădat şi iată-mă butonând înfrigurat televizorul, blestemul dreptunghiular al ştirilor nenorocite care violează exilul meu la ţară. Ce zice, ce mai zice, ce mai minte fiindcă preşedintele minte cu fiecare respiraţie, pe cine mai laudă, pe cine mai bălăcăreşte sau îngroapă?

Închide în Bastilia dâmboviţeană cu totul pre