Furnizorul privat de servicii medicale Medcenter va deschide până la începutul anului viitor un laborator central de analize în Bucureşti, cu o capacitate de procesare de 15 milioane de teste pe an, în urma unei investiţii de peste şapte milioane de euro. "Acesta va fi un laborator performant şi cu cea mai mare capacitate la nivelul Europei de Sud-Est.
Va dispune de o gamă cuprinzătoare de teste, atât teste uzuale utilizate în România, dar şi unele care nu s-au mai realizat până acum pe piaţa românească", a declarat directorul general al companiei, doctorul Florin Ioan Bălănică (foto). Unitatea este o construcţie greenfield şi va deservi în special Bucureştiul şi zonele limitrofe. Compania a mai deschis anul acesta o clinică şi un laborator medical în Constanţa, precum şi un centru medical axat pe medicina muncii în Ploieşti.
Investiţiile totale programate de Medcenter pentru acest an se ridică la 10 milioane de euro. Operatorul de servicii medicale private a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an o cifră de afaceri de 6 milioane de euro, în creştere cu 10% comparativ cu perioada similară din 2009, când a încasat 5,5 milioane de euro. Compania estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 11 milioane de euro, în urcare cu 22%. Compania Medcenter are 480 de angajaţi. Medcenter face parte din grupul Medicarom, care deţine 99% din titlurile companiei. Unicul acţionar al Medicarom este firma Selinvest Trading înregistrată în Insulele Virgine Britanice.

Va d