Creatorii sistemului, politicienii PSD, ştiu bine acest lucru şi se bazează pe rezistenţa la reformă, pentru a încerca o revenire în forţă la putere. Mai mult, fără să vrea, PDL a ajuns promotorul unei reforme îndrăzneţe, în care nu crede, dar în care îl târăşte cu forţa preşedintele Băsescu. Tocmai pentru a compensa lipsa de convingere şi coerenţă a trupelor sale politice, şeful statului a ieşit la rampă reformulând agenda publică, pe care pesediştii au crezut că o controlează. Războiul nu s-a terminat, iar finalul său este greu de prevăzut.
Anunţat ca un eveniment care avea să genereze soluţii şi clarificări ideologice, congresul PSD a fost, până la urmă, un fel de haka dansul războinic al populaţiei Maori, practicat de echipa de rugby a Noii Zeelande în speranţa că adversarii vor fi înfricoşaţi şi se vor lăsa învinşi. Nu au lipsit cuvintele tari şi insultele - armata de jefuitori, ţară pustiită, lângă Băsescu au rămas slugile şi hoţii - şi nici comparaţiile stridente, care indică epuizarea resurselor intelectuale: când spui încep să cred că Băsescu este mai rău decât Ceauşescu... pentru că îşi urăşte ţara şi poporul, sugerezi de fapt că omul pe care totemul partidului tău, Ion Iliescu, l-a executat după un simulacru de proces şi-a iubit de fapt ţara şi poporul. Ar fi comic, dacă nu ar fi penibil. Cei care vor să creadă în stânga ar trebui să citească discursurile lui David Miliband, Tony Blair, Gerhard Schroeder, Lionel Jospin, ca să-şi dea seama că există şi un discurs social-democrat civilizat şi plin de substanţă, care poate convinge şi fără drăcuielile lui Ion Iliescu.
Violenţa de limbaj a fost susţinută şi de tonul belicos al sindicatelor, care au anunţat, prin Dumitru Costin şi mai ales prin liderul CNSLR-Frăţia Marius Petcu, că sindicaliştii se vor afla în stradă cu pumnul ridicat la adresa puterii ceea ce, după protestul poliţi
