Două confederaţii sindicale au anunţat că vor organiza acţiuni ample de protest vineri, 22 octombrie.
Membrii sindicatuluui CNSLR Frăţia a obţinut de la Primărie autorizaţie pentru un protest în centrul oraşului, în faţa sediului unui partid.În acelaşi timp, protestatarii îşui vor susţine cauza şi la Bucureşti.
Sindicaliştii vor protesta faţă de ineficienţa dialogului social, legea unitară a salarizării, legea pensiilor, codul muncii, precum şi de legea contractelor colective de muncă.
Vineri, aproape 300 de cadre didactice din cadrul USLIP vor protesta de la ora 11.00 în parcarea din faţa Prefecturii.
Asociaţia „Noua dreaptă“ vor organiza duminică, de la ora 9.00 un marş pentru comemorarea eroilor, la care vor participa 20 de persoane.
„Participanţii se vor aduna la Biblioteca Centrală şi se vor deplasa pe bulevardul Independenţei, către Cimitirul Eroilor Eternitatea, unde vor fi comemoraţi ostaşii români căzuţi pentru libertatea ţării“, spus Silviu Netcă, reprezentantu al asociaţiei.
Citeşte şi:
Profesorii vasluieni sunt alături de Crinstina Anghel
Iaşi: Profesorii de la Grupul Şcolar „Radu Cernătescu“ au protestat astăzi
Protest inedit la Iaşi: Profesorii s-au aliniat în faţa Prefecturii cu tricouri albe pe care scrie „Respectaţi legea 221“
Iaşi: Profesorii ies în stradă pentru a o susţine pe învăţătoarea aflată în greva foamei