Credeam că un guvern care ia din creiţarii veteranilor de război şi ai persoanelor cu handicap nu poate să decadă mai mult. M-am înşelat, poate! Atunci când, cu o mână, fură din drepturile celor mai neajutoraţi cetăţeni şi cu alta momeşte cu stimulente financiare parlamentarii proprii, ca să-l menţină în funcţie. 250.000 de lei de colegiu le-a promis Guvernul Boc pentru a vota împotriva moţiunii de cenzură. Data trecută, la Legea pensiilor, se angajase, prin sms, la aceeaşi sumă alocând în final, prin Hotărâre de Guvern, aproximativ 130.000.000 de lei primăriilor democrat-liberale. Nemulţumiţi, parlamentarii au început să cârtească, aşa încât noul ministru de Finanţe le-a dat, de data asta personal, garanţii că banii restanţi vor ajunge în cel mai scurt timp, chiar până săptămâna viitoare, documentaţia fiind întocmită şi trimisă la cabinetul primului ministru. Cu aceste sume, cu 10.000 de kilometri de drumuri judeţene şi comunale, cu proiecte de dezvoltare locală pe cheltuiala statului, trasate de Elena Udrea, şi cu o şedinţă relaxată, duminică, la restaurant, senatorii şi deputaţii PDL ar trebui să salveze Guvernul Boc de la cădere. Nu există motive pentru care ar proceda altfel: la două moţiuni pe an, ies în profit.
Practica direcţionării fondurilor de la buget pe criterii politice este veche (pesedistul Nicolae Mischie, cândva preşedintele CJ Gorj, a formulat-o scurt şi la obiect: "Banii voştri stau în pixul ăsta!"), dar PDL a oficializat-o. Doamna Roberta Anastase, şefa Camerei Deputaţilor, a agitat în văzul întregii ţări dovada, chiar de la tribună: înţelegerea scrisă dintre PDL şi PSD, pe bani, la Legea pensiilor. Guvernul, după patru zile de negocieri, cumpăra atunci neparticiparea la vot a adversarilor. Mai târziu, când a aflat de târg, preşedintele Traian Băsescu a calificat comportamentul PSD drept "laş" şi "mizerabil", avertizându-l pe Emil Boc c