Astăzi, la Parlament, ar fi trebuit să înceapă - cel puţin în comisiile de specialitate - dezbaterea proiectului Legii salarizării unitare. Procedura s-a amânat. Ieri după-amiază, încă mai era târguit la Ministerul Muncii (desigur, fără vreo scofală, sindicatele fiind reduse demult de portocalii la rolul de dinainte de ’90: “vorbesc mult, că tot nu le ascultă nimeni”). Dacă ar fi după Gheorghe Ialomiţianu, straniul personaj rătăcit la cârma Ministerului Finanţelor, Parlamentul ar fi trebuit ca azi să fi şi votat legea. Altminteri, cum zicea chiar Băsescu şi confirma Boc, Guvernul e dispus să-şi angajeze răspunderea, ca şi în cazul Legii educaţiei. Şi ca şi acum un an, când o atare asumare a fost declarată neconstituţională de către CCR, deoarece ocolise dezbaterea publică şi pe cea parlamentară.

Zorul nesăbuit al Cabinetului are, totuşi, explicaţii. Adoptarea salarizării unitare a fost convenită cu FMI, iar mâine “dirigintele” Jeffrey Frank vine să-i verifice lui Boc caietul de teme. În primul rând, ar fi vorba de relegiferarea reducerii cu 25% a tuturor salariilor bugetare. Care expiră la 31 decembrie. În plus, conflictul de muncă de la Finanţe - unde salariaţii s-au pomenit cu 5-600 lei lunar, fiindu- le tăiate fără compensaţie stimulentele - a urgentat reglementarea salarizării finanţiştilor, a căror grevă putea bloca activitatea financiar- fiscală a statului. De “sistemul clientelar” nu beneficiau atât funcţionarii, perceptorii de rând, ci mahării, între care chiar Ialomiţianu, cel care revendică pentru sine şi acum stimulente de un miliard de lei vechi, pentru 2007-2008. Vărsarea în salariul tarifar, de bază, a acestor sporuri ale finanţiştilor ar bulversa însă întreaga grilă de salarizare, sporurile fiind demult tăiate şi altor categorii profesionale. Le vor fi restituite şi lor? Crezându-se legiferator, Boc se afundă tot mai mult în propria-i