În baza contractului semnat pe 5 martie 2010, SC Agro Dec SRL a primit, lunar, de la SCJU, 12.000 de lei
Pus în funcţia de director administrativ al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă pe vremea ministrului PSD-ist Ioan Bazac, Renato Micu Cristea a ocupat postul, printr-un subterfugiu, încă cinci luni de la demitere. Şi, probabil că a câştigat mai mulţi bani decât în perioada în care făcea parte din managementul spitalului.
Demis pe 2 martie a.c. printr-un ordin al ministrului Sănătăţii, Attila Cseke, Renato Cristea s-a repus rapid pe picioare şi a revenit în forţă la SCJU peste numai trei zile. Cum a fost posibil aşa ceva?! Printr-un contract de consultanţă management tehnic şi administrativ pe care una dintre societăţile lui Cristea l-a încheiat cu spitalul condus de Dănuţ Căpăţînă. Pe 5 martie a.c., managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă a semnat cu SC Agro Dec SRL, cu sediul social în Techirghiol, contractul cu nr. 5826 la care facem referire. „Obiectul contractului îl constituie realizarea de către consultant (n.r. firma lui Cristea) a activităţii de consultanţă a managementului tehnic-administrativ pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa în schimbul unor remuneraţii, conform celor convenite prin prezentul contract. (...) Contractul se desfăşoară pe o perioadă de 5 luni, începând de la data semnării. Pentru serviciile ce fac obiectul prezentului contract, beneficiarul (n.r. SCJU) va achita lunar consultantului o remuneraţie fixă, în valoare de 12.000 RON, exclusiv TVA, până la data de 20 a fiecărei luni, în baza facturii emise de către acesta din urmă“, se menţionează în act. Mai mult decât atât, contractul spune că, printre altele, firma Agro Dec SRL, consultantul, „îndrumă şi controlează munca administrativ-gospodărească din unitate şi propune măsurile necesare modernizării şi inventarului gospodăresc al unităţii“. Cu alte cuv