Primarul oraşului Voluntari a semnat un contract de finanţare din Fondul Social European în valoare de peste 400.000 de lei pentru organizare de cursuri de management. La finalul cursurilor care vor dura cinci luni, cei 23 de angajaţi instruiţi vor fi capabili să producă proiecte de dezvoltare a oraşului, dar şi să comunice mai bine cu cetăţenii.
Cei 23 de angajaţi vor participa la cursuri de management financiar, de mediu, vor face cursuri privind egalitatea de şase şi vor învăţa să facă proiecte privind achiziţiile publice. Deşi implementarea proiectului va dura un an de zile, instruirea funcţionarilor de va face în cinci luni, restul timpului fiind dedicat achiziţiei de echipamente: două calculatoare şi licenţe de funcţionare.
Valoarea totală a proiectului este de 405.541 de lei, din care contribuţia proprie a bugetului local este de de 2%, adică 8.110 lei. “Pledez pentru excelenţă în administraţia publică locală. Numai adoptând un model managerial şi un sistem de lucru în permanent proces de îmbunătăţire, de asimilare de noi şi bune practice putem oferi cetăţenilor oraşului Voluntari cele mai bune servicii. În comtextul economic nefavorabil în care ne aflăm, singura modalitate de a investi într-un astfel de sistem este atragerea de fonduri europene nerambursabile”, a declarat edilul oraşului Voluntari, Florentin Pandele. Implementând acest proiect, primarul speră ca subalterii săi să sesizeze oportunităţile de dezvoltare locală, să comunice într-un mod mai eficient cu cetăţenii şi să dezvolte o bună relaţie cu agenţii economici din Voluntari care contribuie la dezvoltarea economică a oraşului.
Lărgirea Bulevardului Pipera, în proiect
”Actualizarea strategiei de dezvoltare locală a oraşului Voluntari” este cel de-al doilea proiect de finanţare din fonduri europene semnat de către reprezentanţii oraşului Voluntari, primul fiin