Ministerul Muncii susţine că stimulentul mediu lunar acordat angajaţilor săi în anul 2009 este de aproximativ de 1.213 lei şi nu de 5.661 lei, aşa cum anunţa luni adevarul.ro
DREPT LA REPLICĂ Referitor la ştirea apărută astăzi, 19 octombrie 2010 pe site-ul cotidianului Adevarul (www.adevarul.ro) cu titlul "5561 lei, Stimulentul mediu lunar la Ministerul Muncii în anul 2009", facem următoarele precizări:
În anul 2009, la nivelul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi al instituţilor aflate în subordinea sau sub autoritatea acestuia salariul mediu brut cu tot cu stimulente NU este de 7705 lei, aşa cum se prezintă în ştirea menţionată.
Greşeala de calcul este dată de numărul de posturi la care se face referire în ştirea menţionată şi anume, 3.139 de posturi.
Astfel, precizăm, o dată în plus, faptul că fondul de stimulente pentru anul 2009 este aferent unui număr de 14.652 de posturi, şi nu unui număr de 3.139 de posturi, astfel cum sunt acestea menţionate în articol.
În acest context, precizăm că stimulentul mediu lunar în anul 2009 este de aproximativ de 1.213 lei şi NU de 5.661 lei.