Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stimulentele mai stau puţin

Publicat in Curierul, marți 19 octombrie 2010 ·

Ialomiţianu: Unii directori s-au trecut în capul listei pentru stimulente, însă nu vor primi aceşti bani pentru că nu au rezultate

Blejnar (ANAF): Doar acei angajaţi care au muncit vor primi bani, indiferent dacă au salariu mic sau mare

Miercurea trecută au izbucnit proteste

spontane în mai multe judeţe care au blocat întregul sistem administrativ şi financiar

Sute de angajaţi din Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) au declanşat săptămâna trecută, mai exact miercuri, un protest spontan, nemulţumiţi că nu au primit în ultimele două luni stimulente financiare. Ulterior, protestul s-a extins la nivelul întregii ţări, această acţiune având un efect negativ atât asupra bugetului, cât şi asupra activităţii întreprinzătorilor. Lupta pe stimulente a continuat şi ieri, când listele cu angajaţii care vor primi banii revendicaţi trebuiau să ajungă de la Direcţiile locale, la Ministerul de Finanţe pentru a le aviza, însă se pare că aceştia mai au de aşteptat până vor primi banii ceruţi. Ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu a făcut ieri un apel către directorii din subordine să nu se mai treacă în fruntea listelor pentru acordarea de stimulente, întrucât ei nu vor fi beneficiarii acestor bani. "Atrag atenţia! Mare seriozitate în întocmirea listelor cu motivarea pentru fiecare angajat care este propus pentru stimulente. Am informaţii că sunt directori şi din minister şi din tritoriu care s-au trecut în fruntea listei, cu fondul de salarii pentru stimulente la valoarea cea mai mare", a declarat ministrul de Finanţe, care a subliniat că ceea ce a transmis până acum se adevereşte "pentru că directorii nu trebuie să fie beneficiarii acestor stimulente pentru că nu au rezultate". În privinţa datei la care stimulentele vor fi date, reprezentanţii din Ministerul de Finanţe au spus că banii vor fi trimişi abia du

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 35 minute
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 39 minute
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Un clujean a descoperit o insectă strivită în punga de făină, la supermarket: „Un ingredient trist adăugat automat”

Adevarul acum o ora
Un clujean a avut o surpriză neplăcută după ce a cumpărat făină dintr-un supermarket din Cluj, găsind o insectă strivită între pereții pungii. Incidentul, descris pe rețelele de socializare cu umor amar, a stârnit o serie de reacții din partea altor

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum 33 minute
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 5 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 4 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025

Mediafax acum 3 ore
Vineri, Nadiia Kuzmychova, viceministrul Educaţiei din Ucraina, a anunţat că ţara va deschide mai mult de 150 de şcoli subterane până în septembrie 2025. Ele sunt construite ca răspuns la atacurile aeriene ruseşti, care vizează în mod regulat infras

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 5 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Cseke Attila: Am aprobat finanţarea pentru finalizarea construcţiei creşelor noi

Mediafax acum 2 ore
„În calitatea sa de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila a semnat finanţarea necesară pentru finalizarea construcţiei a 22 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, aprobate în mandatul său anterior, dar

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°