Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu (SOV), ar putea avea nevoie de o nouă intervenţie la Viena dacă în urma investigaţiilor medicale reiese că are un nou blocaj pe artera coronară. Pentru că SOV are interdicţie de a părăsi ţara, avocaţii pot cere în instanţă ridicarea interdicţiei dacă susţin că viaţa sa depinde de această operaţie.
Mai citiţi:
Vîntu este internat la Spitalul Floreasca cu probleme cardiace
Sorin Ovidiu Vîntu ar putea avea nevoie de o nouă intervenţie la Viena, dacă în urma investigaţiilor medicale reiese că are un nou blocaj pe artera coronară, potrivit unor surse medicale citate de Mediafax. Operaţia ar trebui realizată de aceeaşi schipă care l-a operat şi în urmă cu ceva ani.
"Dacă investigaţiile vor dovedi că este vorba de aşa ceva, s-ar impune o nouă intervenţie chirurgicală, dar aceasta trebuie efectuată de către echipa medicală care a realizat şi prima operaţie", potrivit surselor citate.
Sorin Ovidiu Vîntu are, însă, interdicţie de a părăsi ţara. Patronul trustului de presă Realitatea-Caţavencu este cercetat penal pentru favorizarea lui Nicolae Popa condamnat definitiv în ţară la 15 ani de închisoare pentru inginerii financiare.
„De obicei instanţa ridică interdicţia”
Avocatul Iulian Urban susţine că instanţa poate ridica interdicţia de a părăsi ţara dacă medicii lui SOV fac o recomandare în care se specifică faptul că pacientul nu se poate trata decât în afara graniţelor.
„S-a constatat că instanţa dă curs favorabil unor astfel de cereri mai ales dacă nu este vorba despre o persoană care a comis o infracţiune deosebit de gravă, cum ar fi omorul. Avocaţii trebuie să înainteze o expertiză făcută de medici, care să fie foarte bine fundamentată şi argumentată, din care să reiasă că viaţa respectivei persoane depinde de un tratament în afara graniţelor”.
@N