Diana Rotaru
● Reporter Reporteri Speciali
● 11 septembrie 1982
● Bacău
România nu scoate din tine dorul, oriunde ai fugi în lume. În ţările de împrumut te simţi handicapat, ciuntit, un adoptat care se forţează să uite, să se uite pentru un trai decent. România e un destin pe care ţi-l asumi sau nu. Mi-am asumat acest destin într-o ţară în care normalitatea se dovedeşte extravagantă şi exclusivistă. Aici m-am transformat într-un hibrid. România malaxează conştiinţe într-un mod atât de bizar, încât noua ta plămadă nu se mai poate mula pe nici un alt pământ, în nici o altă ţară, sub nici o altă piele. România are această putere de a-şi pune amprenta definitorie, de a te ştanţa încă din pântec cu iniţialele ei. E ca un tatuaj pe care nu îl mai poţi înlocui. Rămân urme şi urmele trezesc amintiri, dor. România e speranţă şi supravieţuire. E ţara în care trebuie să facem alegeri, să ne zbatem adesea fără putinţa de a alege cum vrem. E ţara Sisifilor din noi. E locul unde A+B =C după ce parcurgi tot alfabetul. România e ţara în care ne întoarcem de pe alte meleaguri, cu elan, dor şi forţa de a schimba ceva. Dar totul se înăbuşă instant în praf, în praful unic care ajunge să-ţi trezească nostalgii. România e ţara unde ne suntem, cel mai adesea, duşmani unii altora şi nouă înşine. România omoară în noi dorinţa, puterea, vrerea. Mereu cu răspunsuri în aşteptare, plictisiţi de a ne mai întreba, ajungem să reintrăm în pielea tăbăcită de care ne e dor. Ne autocamuflăm, pentru că aici nu poţi trăi decât fiind român. România te jupoaie de toate pieile civilizate şi te obligă să fii din nou al său. Obraz de toval şi suflet de român. Egoist, tupeist, un bun vampir intelectual, exploatator, escroc sentimental, pervers, cel mai adesea călcător de cadavre, invidios, distructiv, mereu ameninţat de o minte mai ager
