Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liftingul care vă salvează dantura

Publicat in Romania Libera, marți 19 octombrie 2010 ·

Liftingul care vă salvează dantura Pacienţii care şi-au pierdut dinţii după extracţii făcute neprofesionist pot beneficia de reconstrucţia osului pierdut şi de un implant cu titan rezistent în timp. Această tehnică este singura prin care se mai poate pune un implant atunci când nu există os în zona laterală a maxilarului superior.

Cei care şi-au pierdut măselele din zona laterală şi vor să beneficieze de un implant dentar pot recurge la tehnici moderne cum este „liftingul de sinus". „Această tehnică folosită relativ des este singura prin care se poate pune un implant atunci când nu mai există os în zona laterală a maxilarului superior. Avantajul major al acestei metode este că pacientul se va bucura de o dentiţie fixă şi cu ajutorul implantului va scăpa de proteză", spune dr. Bogdan Baeder, chirurg BMF cu compe­tenţe în implantologie şi paro­dontologie, la Cabinetul „B.B. Clinic", din Bucureşti.

Renunţaţi definitiv la fumat

Liftingul de sinusuri se practică în zona molarilor şi premolarilor, dar numai după ce pacientul a făcut o tomografie computerizată prin care zona a fost vizualizată în amănunt, tridimensional. Operaţia durează aproximativ o oră, iar înainte de aceasta se mai impun analize de sânge, imunologice şi biochimice. Pacienţii care vor să beneficieze de o astfel de intevenţie trebuie să renunţe definitiv la fumat. Procedura porneşte de la 300 de euro şi poate ajunge până la 1.000 de euro.

Se foloseşte titan

„Ridicarea" (liftingul) mucoasei sinusale e urmată de montarea de os sintetic, pe care apoi se va prinde un implant din titan, foarte rezistent în timp. „După ce se ridică mucoasa sinusală, între mucoasa sinusală şi osul maxilar se pune os sintetic, un os care are aspect de zahăr tos", explică medicul Bogdan Baeder. O dată ce a trecut prin procedura ridicării de sinus, pacientul va fi nevoit să mai aştepte între trei şi şa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 8 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 6 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 8 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 5 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 13 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 6 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 6 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 9 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 8 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 9 ore
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°