Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO/Elevul violent de la Grupul “Traian” din Galaţi va fi mutat disciplinar

Publicat in Adevarul, miercuri 20 octombrie 2010 ·

Decizia a fost luată de comisia de disciplină din liceu, după ce au fost analizate atent circumstanţele în care s-a produs incidentul de vineri, în care o profesoară de fizică era să se aleagă cu un pix în faţă

Mutare disciplinară! Cu asta s-au ales cei doi elevi implicaţi în scandalul de la sfârşitul săptămânii trecute, de la Grupul Şcolar Traian. Laurenţiu Nastea, elev în clasa a XI-a, şi Riad Bilal, ambii elevi în clasa a XI-a, vor fi trimişi „la pachet", la unul dintre liceele care au programă şi profil asemănător cu cel la care învăţau cei doi.

Primul elev este acuzat că ar fi aruncat cu pixul înspre profesoara de fizică Anica Acatrinei, după ce a aflat că a primit nota doi la o lucrare de control, iar celui de-al doilea elev i se impută faptul că ar fi filmat toată această scenă cu telefonul mobil, gest interzis de regulamentele în vigoare.

Alţi doi elevi implicaţi în scandal - Marius Matei şi Adrian Caraman - s-au ales cu nota patru la purtare. Primul este acuzat că a postat filmul pe Internet, iar cel de-al doilea că primit această notă scăzută la purtare pentru că ar fi vociferat în timpul incidentului.

Cei patru au fost prezenţi la şedinţa Comisiei de disciplină, desfăşurată ieri după-amiză.

„Au spus că nu şi-au dat seama ce fac şi că regretă faptele. Asta nu-i absolvă însă de vină", spune supărat directorul Grupului Traian, Costică Dima.

Dacă pentru cei doi mutaţi disciplinar nu vor fi probleme în ceea ce priveşte viitorul de student, pentru cei care s-au ales cu note scăzute la purtare vor fi mari probleme dacă vor să dea la fracultăţi care cer dovada unui comportament exemplar în liceu.

Profesoara Anica Acatrinei spune că nu este deloc supărată pe cei patru elevi.

„După incident şi-au cerut scuze şi i-am iertat. Din păcate, faptul că au pus filmul pe Internet le-a făcut numai necazuri", s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 56 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°