Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mazda anunţă noi informaţii despre tehnologiile SKYACTIV

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 20 octombrie 2010 ·

- motoarele SKYACTIV benzină şi diesel vor avea raporturi de compresie record

- noi transmisii manuale si automate

- caroseriile şi şasiurile SKYACTIV vor fi mult mai uşoare

Bucuresti, 20 octombrie 2010 - Mazda Motor Corporation anunţă noi informaţii despre trenurile de rulare de generaţie nouă ale companiei, denumite SKYACTIV. Acestea includ motoare, transmisii, caroserii şi platforme complet noi, care vor fi lansate începând cu 2011 şi vor facilita reduceri semnificative ale consumului de combustibil şi ale emisiilor de CO2 pentru toate modelele Mazda. Acest proces se va concentra pe strategia de reducere a greutăţii ca şi valoare de bază a brand-ului, în paralel cu optimizarea tehnologiilor trenurilor de rulare convenţionale. În cadrul unor etape viitoare vor fi introduse şi tehnologii de creştere a eficienţei cum sunt sistemul de frâne regenerative şi sistemele hibrid. Obiectivul Mazda este de a scădea consumul de combustibil la nivelul întregii game cu 30% până în 2015 raportat la media din 2008.

Motorul SKYACTIV-G pe benzină, spre exemplu, va obţine un nivel al consumului de combustibil comparabil cu cel al sistemelor hibrid. Motorul cu injecţie directă de înaltă eficienţă va avea un raport de compresie de 14.0:1, cea mai mare atinsă vreodată de un motor de serie pe benzină. Acesta permite motorului să utilizeze cu 15% mai puţin combustibil şi contribuie la o creştere a cuplului cu 15%. Un cuplu mai ridicat la viteze mici şi medii va însemna un răspuns mai bun cu mai puţin combustibil consumat.

Noul motor SKYACTIV-D, pe motorină, stabileşte la rândul său un record în ceea ce priveşte raportul de compresie, 14.0:1 fiind cel mai scăzut înregistrat vreodată pentru un motor diesel. Acest lucru determină o scădere a consumului de combustibil cu 20% şi totodată o ardere mai eficientă. Fără să necesite tratarea costisitoare a emisiilor pe

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 6 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 2 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 9 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 4 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 13 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 12 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 6 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°
mar.

15°/28°