Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii, jupuiţi de tarifele universităţilor ieşene

Publicat in Adevarul, miercuri 20 octombrie 2010 ·

Cursanţii au de achitat taxe usturătoare, de ordinul sutelor de lei, la secretariatele facultăţilor dacă cer eliberarea unor acte de studii. Cea mai costisitoare instituţie este Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa", unde mediciniştii trebuie să plătească de până la cinci ori mai mult pentru diploma de licenţă, foaia matricolă sau permisul de bibliotecă decât studenţii celorlalte universităţi din Iaşi

„Universităţile ne storc de bani!". Aceasta este reacţia studenţilor când vine vorba de eliberarea actelor de studii de la secretariatele facultăţilor pe care le urmează. Universităţile au impus tarife de sute de lei care golesc buzunarele cursanţilor.

Tinerii de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" trebuie să plătească 90 de lei dacă şi-au pierdut actele de studii şi vor să primească duplicate după ele, în timp ce la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi" se achită aproape jumătate, 50 de lei. Pentru traducerea diplomei cu antetul şi ştampila universităţii, studenţii cuzişti trebuie să lase la secretariat 50 de lei, iar pentru traducerea foii matricole şi a situaţiei şcolare se percepe un tarif de 20 lei pe pagină.

Citeşte şi:

Iaşi: Absolvenţii de facultăţi schimbă titularizarea pe job-uri în străinătate

Dascăl disperat: „Cât să mai strâng cureaua?“

Iaşi: Dascăl cu două joburi, în slujba ratelor

Tinerii spun că taxele sunt strigătoare la cer. „Cum să dau atâţia bani?! Dar şi buletinul e mai ieftin de scos de la Poliţie, doar 50 de lei. E mai scumpă diploma decât identitatea? Şi aşa plătesc o taxă de ordinul milioanelor, de ce nu includ tarifele în aceşti bani?", spune revoltată Alexandra Uncrop, studentă în anul II la Facultatea de Litere.

Alexandra este revoltată de taxele impuse pentru actele de studii

De aceeaşi părere este şi Ioana Axinte, studentă la UAIC. „Sunt nişte sume foa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum o ora
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 11 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°