Jovial şi franc, marele actor Victor Rebengiuc a vorbit despre condiţia actorului în România, despre starea teatrului şi a culturii, dar şi despre oamenii dragi lui. Actorul Victor Rebengiuc îţi provoacă emoţii atât pe scenă, cât şi în afara ei. Omul Victor Rebengiuc (77 de ani) te cucereşte însă imediat cu sensibilitatea şi umorul lui.

„Adevărul": Săptămâna trecută aţi primit premiul pentru întreaga carieră la Gala Prometheus. Cât de importante sunt premiile în cariera dumneavoastră? Reprezintă cea mai mare recunoaştere pe care o primeşte un actor?

Victor Rebengiuc: În general, premiile sunt nişte recunoaşteri punctuale a unor activităţi. Primeşti o distincţie pentru un rol pe care l-ai făcut bine. Însă Premiul Prometheus, de altfel foarte onorant, are o arie de acoperie mai largă: nu se referă doar la activitatea ta ca actor, ci şi la ce laşi în urmă. Nu ştiu dacă s-ar putea face un clasament, dacă premiile pot fi considerate cea mai mare recunoaştere a muncii unui actor. E una dintre recunoaşterile pe care le primeşte un artist, pe lângă aplauze. Dar nici aplauzele nu mai contează în ziua de azi şi e greu să faci o cuantificare a succesului pe care îl ai, în urma aplauzelor. Am băgat de seamă că se aplaudă cu aceeaşi frenezie şi spectacolele foarte bune, şi cele foarte proaste. Nici nu mai are importanţă calitatea spectacolului, publicul ştie că la urmă se aplaudă.

Citiţi şi:

Gong la Festivalul Naţional de Teatru

Se trage de la o lipsă a educaţiei publicului în acest domeniu?

Evident. Există ţări unde spectacolele proaste sunt fluierate, unde se aruncă cu roşii pe scenă... Aşa că e vorba de o educaţie. Însă la noi se ştie că dacă mergi la teatru, la final aplauzi. Asta e datoria ta de spectator.

Sunteţi dezamăgit?

Am colegi pe care îi tot aud spunând „publicul meu".Eu n-am un public al me