Societatea comercială condusă de fostul vicepreşedinte al PSD, Vasile Dâncu, a contestat una dintre licitaţiile Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). Aproape de sfârşitul lunii iulie 2009, Vasile Dâncu a revenit în forţă, oferind celor interesaţi un sondaj de opinie cu privire la cazul fostului ministru al Ministerului Mediului, Nicolae Nemirschi, fost viceprimar al municipiului Constanţa, cercetat pentru fals în declaraţii.
Revenind la licitaţia organizată de Poliţia Română, la sfârşitul lunii trecute, administratorul SC International Brand Consultants SRL, Ilie Ştefan, a înaintat contestaţia cu numărul 127/28.09.2010. Plângerea în cauză a fost înregistrată la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor sub nr. 34239/29.09.2010. Documentul cu pricina a fost formulat împotriva rezultatului procedurii emis de către IGPR în calitate de autoritate contractantă în procedura licitaţie deschisă cu etapă finală de licitaţie electronică organizată în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de realizare a unui studiu în populaţia generală (15 - 64 ani) privind cunoştinţele, atitudinile şi practicile referitoare la consumul de droguri".
Conform datelor puse la dispoziţie de către CNSC, International Brand Consultants a solicitat Consiliului anularea procedurii de atribuire în cauză. În baza documentelor depuse de părţi, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a luat act de renunţarea la contestaţia depusă de societatea comercială administrată de Ilie Ştefan. Site-ul www.vrajitorul.eu arată că fostul vicepreşedinte al PSD, Vasile Dâncu, este asociat unic în cadrul SC International Brand Consultants SRL. De altfel, firma sociologului Vasile Dâncu, care a mai ocupat fotoliul de ministru al Informaţiei în Cabinetul condus de Adrian Năstase, s-a relansat în luna iulie 2009, când a prezenta