Futurologii americani dezvăluie cum se va schimba lumea în următorii 40 de ani. Femeile vor avea o putere de decizie fără precedent, angajaţii nu vor mai fi legaţi de birou, iar energiile alternative vor „detrona“ petrolul în viitor.
Toffler Associates, un cabinet de consultanţă înfiinţat de scriitorul şi futurologul american Alvin Toffler, şi-a publicat predicţiile pentru a marca aniversarea cărţii „Future Shock", scrisă de Toffler împreună cu soţia sa, Heidi, în anii '70. Prognoza din urmă cu 40 de ani spunea că tehnologia şi ştiinţa vor evolua atât de rapid încât multă lume nu va fi capabilă să se adapteze şi se va rupe de realitate.
Citiţi şi:
Cum câştigi puterea la serviciu
Previziuni confirmate
Unele dintre predicţiile din carte s-au adeverit, inclusiv cea conform căreia informaţiile vor circula în jurul lumii instantaneu, cuplurile de acelaşi sex se vor putea căsători şi vor putea avea copii şi că violenţa şi dezastrele naturale se vor accentua, iar consecinţele lor vor afecta lumea întreagă.
Aşa că noile predicţii ale lui Toffler s-ar putea dovedi utile, mai ales că, potrivit acestora, America de Sud va înregistra o creştere economică, în timp ce Orientul Mijlociu va deveni o „încrengătură de religii, secte şi etnicităţi", scrie AFP.
Previziunile mai spun că tot mai mulţi oameni îşi vor cultiva propria hrană pentru a-şi reduce dependenţa de marii producători şi distribuitori, iar proliferarea internetului de mare viteză şi a conferinţelor video îi va elibera pe angajaţi din birouri pentru că vor putea lucra de oriunde din lume. Doar câteva ţări vor continua să fie considerate o ameninţare la adresa păcii mondiale, printre care Coreea de Nord şi Iran.
„Adevăratul test pentru liderii politici va fi modul în care vor relaţiona cu aceste state şi măsura în care le vor permite să controleze age