Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Nu m-aş întoarce la Constanţa" Ordinul de revocare a lui Pătruţ din funcţia de şef de secţie a fost anulat

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 20 octombrie 2010 ·

Prin notificarea nr. 18227 din 29.07.2010, Mircea Pătruţ a fost revocat din funcţia de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie Cardiovasculară

Chirurgul cardiovascular Mircea Pătruţ a câştigat una dintre bătăliile pe care le duce cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi cu conducerea acestuia, prin persoana managerului Dănuţ Căpăţână.

Chirurgul spune că săptămâna trecută a ieşit învingător într-un proces intentat instituţiei la care a lucrat şi că s-a anulat revocarea sa din funcţia de şef al Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară. Cu toate acestea, medicul mai are două procese cu unitatea spitalicească şi cu managerul Dănuţ Căpăţână, pe care speră să le câştige. Însă, chiar şi în caz de victorie pe toate fronturile, este decis să nu se mai întoarcă la Constanţa. Calvarul lui Mircea Pătruţ, fost candidat pentru Senat din partea PSD, a început la finele lunii iulie a acestui an. Prin notificarea nr. 18227 din 29.07.2010, Pătruţ a fost revocat din funcţia de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul SCJU Constanţa, pe motiv de neîndeplinire culpabilă a obligaţiilor ce îi reveneau, în conformitate cu dispoziţiile art. 8, pct. A2 din contractul de administrare nr. 4/2008. Tot pe 29 iulie a.c. a fost semnată şi decizia 1266 în care se spune că începând cu acea dată încetează suspendarea contractului individual de muncă nr. 3065 din 12.10.2007, încheiat între Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi dr. Mircea Pătruţ, ca urmare a încetării cauzei ce a determinat suspendarea, respectiv încetarea contractului de administrare 4/2008. Pe 6 august a.c. contractul individual de muncă al medicului a fost desfăcut în urma unei decizii a Comisiei de disciplină a SCJU care a subliniat încălcări ale prevederilor regulamentului de ordine interioară, ale fişei postului şi ale ordinului de ministru. Prin notificarea nr. 18227 din 29.07.2010, Mircea P

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum 6 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 6 ore
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Regele Charles l-a primit pe Zelenski la Sandringham, semn de susţinere pentru preşedintele Ucrainei / BBC: Spre deosebire de Trump, se pare că regele nu are probleme cu ţinuta lui Zelenski

News.ro acum 5 ore
Regele Charles l-a primit pe Volodimir Zelenski la Sandringham, duminică, un gest fără precedent de solidaritate cu preşedintele ucrainean., relatează independent.co.uk. Întâlnirea a avut loc după ce preşedintele american Donald Trump a stârnit indi

Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu de o lună în Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Macron a declarat că este nevoie de un armistiţiu limitat, deoarece a recunoscut că ar fi „foarte dificil” să supravegheze o încetare completă a focului, având în vedere lungimea frontului. Într-un interviu acordat ziarului francez Le Figaro, el a s

Amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei aplicate de Jandarmerie la meciul de fotbal Rapid Bucureşti - FCSB/ Acces interzis la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an, pentru nouă persoane

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria anunţă că a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 149.200 de lei la partida de fotbal dintre FC Rapid Bucureşti - FC FCSB. Cea mai mare parte a amenzilor o au de plătit organizatorul competiţiei şi firma de pază şi protecţ

Băsescu, după summitul de la Londra: „Trebuie să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA este departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, iar noi trebuie să ne garantăm securitatea. ”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe america

Marius Tucă Show începe luni, 3 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 11 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 12 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

0°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

5°/15°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°