Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A murit Doina Rogoveanu, directoarea Şcolii Postliceale Sanitare Hipocrate

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 20 octombrie 2010 ·

Doina Rogoveanu, unul dintre fondatorii Şcolii Postliceale Sanitare Hipocrate a decedat zilele trecute într-un spital din Frankfurt, Germania. „Am făcut toate demersurile pentru a-i aduce trupul în ţară. Duminică va fi depusă la Casa Niculescu, iar luni, în jurul prânzului, va avea loc înmormântarea la Cimitirul Central", spune George Marinescu, colegul său de la Hipocrate. Acesta a mai spus că Doina Rogoveanu avea 70 de ani şi a decedat în timpul unei operaţii la ficat. „Încă nu s-a intrat în casa dânsei. Trebuie să intrăm cu poliţia. Domnişoara Rogoveanu nu a fost căsătorită niciodată. A avut un frate, profesorul Gheorghe Rogoveanu, care a decedat acum 40 de zile. Din partea dânsului are două nepoate stabilite în Polonia", a precizat Marinescu. Alături de George Marinescu a pus bazele Şcolii Postliceale Sanitare Hipocrate pe 20 octombrie 1990.

Doina Rogoveanu, unul dintre fondatorii Şcolii Postliceale Sanitare Hipocrate a decedat zilele trecute într-un spital din Frankfurt, Germania. „Am făcut toate demersurile pentru a-i aduce trupul în ţară. Duminică va fi depusă la Casa Niculescu, iar luni, în jurul prânzului, va avea loc înmormântarea la Cimitirul Central", spune George Marinescu, colegul său de la Hipocrate. Acesta a mai spus că Doina Rogoveanu avea 70 de ani şi a decedat în timpul unei operaţii la ficat. „Încă nu s-a intrat în casa dânsei. Trebuie să intrăm cu poliţia. Domnişoara Rogoveanu nu a fost căsătorită niciodată. A avut un frate, profesorul Gheorghe Rogoveanu, care a decedat acum 40 de zile. Din partea dânsului are două nepoate stabilite în Polonia", a precizat Marinescu. Alături de George Marinescu a pus bazele Şcolii Postliceale Sanitare Hipocrate pe 20 octombrie 1990.

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moment istoric pentru Uniunea Europeană. Încep negocierile oficiale de aderare pentru Republica Moldova si Ucraina

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Europeană începe oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită Ucrainei şi Republicii Moldova membre cu drepturi depline ale UE.Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamental

Emoții pentru elevi. Astăzi, 25 iunie 2024, începe proba scrisă la Evaluarea Națională

Ziua Constanta acum o ora
Marți, 25 iunie 2024, încep probele scrise din cadrul examenului de Evaluare Națională. 6103 absolvenți ai clasei a VIII-a sunt așteptați să susțină testarea cunoștințelor la limba și literatura română în cele 116 centre de examen din județul Consta

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a fost eliberat. Australianul putea face până la 175 de ani de închisoare

Wall-Street.ro acum 41 minute
"Julian Assange este liber" şi a părăsit luni Marea Britanie şi închisoarea de înaltă securitate de lângă Londra unde a fost încarcerat timp de cinci ani, a dezvăluit WikiLeaks după anunţarea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu justiţia ameri

Macron avertizează asupra riscului unui război civil în Franța

Ziare.com acum 31 minute
Președintele francez Emmanuel Macron consideră că atât partidul de extremă dreaptă „Adunarea Națională” (RN), cât și coaliția de stânga „Noul Front Popular”, fovorite în alegerile parlamentare, ar putea aduce război civil în Franța. Șeful statului f

Vreme foarte caldă, dar şi precipitaţii în luna iulie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Meteorologii au realizat prognoza pentru luna iulie. Potrivit specialiștilor, va fi foarte cald în toată țara, în special în sud și sud-est. În ceea ce privește precipitațiile, acestea pot să apară în diferite regiuni. Administrația Națională de Met

Elevii vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei. Care sunt nemulţumirile invocate

Mediafax acum o ora
Membrii Uniunii Elevilor Reprezentanţi şi ai Asociaţiei Elevilor din Bucureşti şi Ilfov vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei. Protestul se va desfăşura marţi. Elevii sunt nemulţumiţi de propunerea de statul al elevului avansată de minister.

Examenul de Bacalaureat continuă cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice. Câți candidați s-au înscris

Ziare.com acum 2 ore
Bacalaureat continuă marţi cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională care se va finaliza pe 27 iunie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Peste 134.000 de candidaţi sunt înscrişi la examenul d

Coaliţia se reuneşte pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale, cu două variante de lucru, 15 sau 29 septembrie primul tur de scrutin

News.ro acum 48 minute
Coaliţia PSD-PNL se reuneşte, marţi, de la ora 10.00, pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale, în urma ultimei discuţii dintre cele două partide rămânând două variante de lucru, cu 15 sau 29 septembrie primul tur de scrutin. Premierul Marcel

ONU a publicat principalele "principii" pentru combaterea dezinformării online

News.ro acum o ora
ONU şi-a prezentat luni "principiile majore pentru integritatea informaţiei", care vizează în primul rând combaterea dezinformării online, în special prin regândirea modelului publicitar al platformelor şi reţelelor de socializare, informează AFP. "

Lucrări pe A1 şi pe A3. Circulaţia este restricţionată în mai multe sectoare

Mediafax acum o ora
Circulaţia maşinilor este restricţionată în mai multe sectoare ale autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti şi pe autostrada A3. Pe mai multe porţiuni ale drumurilor se fac lucrări de reparaţii. Operaţiunea se desfăşoară marţi.

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/32°
mie.

20°/32°
joi

18°/33°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

17°/30°
vin.

17°/31°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/24°
mie.

19°/24°
joi

20°/24°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

17°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
mar.

18°/34°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°