Cerebralitatea noastra nu are cum sa functioneze in absenta sentimentelor puternice. Gindim si apoi actionam numai in masura in care, concomitent, si simtim. Umanitatea se dovedeste - si in acest plan - un imens paradox: "functionalitatea" ei ideala deriva chiar din "disfunctionalitatile" sale aparente. Invidia intelectualului pentru masina inteligenta (in speta, pentru computere) nu reprezinta un lucru nou, macar din punct de vedere filozofic. Multi darwinieni s-au intrebat, de-a lungul timpului, la ce folosesc cu adevarat emotiile in procesul de selectie si adaptare? Nu cumva contrazic ele, ultimativ, ideea de temelie a teoriei "supravietuirii celui mai inzestrat"? Emotiile il fac pe om slab, vulnerabil, instabil si ineficient. De ce nu "a scapat" de ele pe parcursul derularii evolutiei? Dimpotriva, parca pe masura ce "a evoluat", emotivitatea lui s-a intensificat, individul modernitatii fiind, macar prezumtiv, mai fragil psihic decit echivalentul sau traditional. Nu vrem oare cu totii, de atitea ori in viata, sa fim doar ratiune, resimtind emotia ca pe un handicap social? Nu a dus, atit de frecvent in istorie, ascendentul emotional la adevarate dezastre nationale si globale? Ne dorim sa fim fundamental "cerebrali" si, de aceea, inteligenta artificiala, eliberata de constringerea "sentimentelor", ne fascineaza in acest eon al dezvoltarii tehnologiilor. Banuim ca, daca am avea glacialitatea unui calculator, eficienta noastra sociala ar fi remarcabila, deciziile noastre ajungind rapide si exacte precum taietura milimetrica a unui chirurg oftalmolog. Intr-un episod din popularul serial SF Star Trek, ipoteza e confirmata cumva indirect. Androidul Data (pe care, probabil, nu l-ati uitat) - o constructie tehnica impresionanta, ce impinge principiul "umanitatii artificiale" aproape de limita perfectiunii (atit din unghi fizic, cit si din perspectiva intelectuala) - realiz