Cifra beneficiarilor este apropiată de populaţia oraşului Alba Iulia. Ajutoarele comunitare ajung la pensionari, la şomeri, la persoanele cu handicap şi la cele care beneficiază de venitul minim garantat.
Zeci de mii de oameni din Alba cu venituri mai mici de 400 de lei pe lună, primesc hrană gratuită, prin programul european pentru ajutorarea defavorizaţilor.
Beneficiari mai mulţi decât în 2009
„57.320 de persoane din judeţ vor beneficia de aceste alimente gratuite. Până acum s-a primit cantitatea de 753 de tone de alimente, cam jumătate din necesar. Este vorba de făină, zahăr, mălai, paste făinoase, biscuiţi. nu s-a primit laptele praf“, a precizat George Şinca, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Alba.
Un compartiment din cadrul acestei instituţii monitorizează şi coordonează activitatea de distribuţie a alimentelor în judeţ. Raportat la toată populaţia judeţului, aproximativ 16 la sută din numărul total al locuitorilor din Alba beneficiază de alimentele gratuite de la Uniunea Europeană. Cifra este aproape de numărul populaţiei din Alba Iulia, oraş cu aproximativ 60.000 de locuitori.
De la lună la lună, numărul celor care solicită aceste ajutoare comunitare, este tot mai mare. Spre exemplu, în Alba Iulia, anul trecut erau sub 6.000 de beneficiari. Acum sunt cu aproape 800 mai mulţi ca urmare a creşterii numărului şomerilor. “Avem 6.747 de beneficiari, iar stocul de alimente este de 57 de tone. Până acum s-au prezentat 4.700 de persoane“, a declarat Delia Cristescu, directorul Serviciului Social al Primăriei Alba Iulia.
50 de clienţi pe zi
Oamenii care se prezintă la Caminul de zi pentru vârstnici din Alba Iulia spun că produsele alimentare gratuite le fac viaţa mai uşoară, cel puţin pentru o perioadă. „Acum, când orice bănuţ contează, prind foarte bine, măcar câteva luni nu ne gândim că nu avem făin