CE ar dori colectarea directă de bani prin taxarea serviciilor financiare, a transporturilor aeriene, a emisiilor de dioxid de carbon sau a produselor agricole importate din afara Uniunii
Comisia Europeană (CE) doreşte mai multe "taxe UE" directe, care să-i aducă mai mulţi bani în vistierie, fără a mai depinde de contribuţiile statelor membre, care au ajuns să reprezinte 70% din bugetul anual al Uniunii. Posibila "veste bună" pentru ministerele de Finanţe din cele 27 de state care încearcă să-şi reducă deficitele bugetare ar putea fi o "veste proastă" pentru europeni, care nu vor mai avea doar drepturi, ci şi obligaţii de cetăţeni UE.
Fără să se fi decis încă asupra unei modalităţi preferate de colectare a banilor, CE a anunţat, prin comisarul pentru Buget, Janusz Lewandowski, de unde ar putea proveni acei bani. Cea mai simplă modalitate ar fi instituirea unei aşa-numite "TVA europene", aplicabilă tuturor schimburilor economice.
O altă posibilă taxă ar fi cea pe servicii financiare, explicabilă şi prin nevoia de solidaritate de care ar trebui să dea dovadă instituţii de credit din UE. Multe dintre ele au supravieţuit crizei de pe Wall Street din 2008 şi lunilor care au urmat numai graţie infuziei de lichidităţi decise de către guverne. Banii au provenit din impozitele plătite de contribuabili.
Pe cât de populară s-ar putea dovedi o astfel de taxă, pe atât de impopulară ar putea fi o alta - aplicabilă transporturilor aeriene, considerate vinovate de încălzirea globală. Operatorii nu ar fi încântaţi de un cost în plus, în condiţiile unei competiţii acerbe pe piaţă, dar nici pasagerii.
Alte surse de venit avute în vedere de CE este taxarea tranzacţiilor cu drepturi de a emite dioxid de carbon. Cele 12 state nou-intrate în UE după 2004 dispun de cantităţi suficiente de "aer curat" pe care ar fi dispuse să le vândă. Clienţii provind d