Fericire mare în Parlament marţi seară, când toată lumea a votat două legi prin care TVA la alimentele de bază scade la 5% şi nu se mai impozitează pensiile de sub 2.000 de lei. Aplicarea lor ar aduce însă o "gaură" de un miliard de euro la bugetul de stat. Deputaţii PDL speră acum ca Traian Băsescu să-i salveze şi să le întoarcă cele două legi. Surprinzătoare este poziţia UDMR, care susţine că nu a greşit, ci că a votat "în cunoştinţă de cauză"
Dacă cele două măsuri, reducerea TVA la alimentele de bază de la 24% la 5% şi neimpozitarea pensiilor sub nivelul de 2.000 de lei, vor fi puse în practică statul ar putea pierde, în total, peste un miliard de euro. Neimpozitarea pensiilor de până la 2.000 de lei ar evchivala cu scăderea veniturilor statului cu circa 166 de milioane de euro, conform calculelor Mediafax, în timp ce scăderea TVA la alimentele de bază ar duce la scăderea veniturilor la buget cu circa 850 de milioane de euro, conform estimărilor Ziarului Financiar.
Întrebat ce părere are despre votarea proiectului legislativ care include cele două măsuri, Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, a evitat un răspuns direct, spunând doar că Fondul a stabilit deja cu Bucureştiul forma bugetului pentru anul viitor, iar Guvernul trebuie să se asigure că ajustările necesare vor fi făcute. Un alt oficial al FMI, de data aceasta reprezentantul României la Fond, Mihai Tănăsescu, susţine că discuţiile de până acum dintre FMI şi Guvern nu au conţinut aceste măsuri, astfel că decizia Parlamentului ar trebui "analizată cu grijă".
"Este clar că din discuţiile de până acum nu am avut în vedere o astfel de alternativă. Probabil că o asemenea decizie a Parlamentului trebuie analizată cu grijă în perioada următoare, să vedem care sunt efectele ei", a declarat Tănăsescu, fost ministru de Finanţe. "Deciziile Parlamentului sunt suverane în fiecare stat.