Într-o remodelare a Executivului gândită de astă vară, dar amânată până astăzi, Preşedintele Guvernului Spaniei a desfiinţat două ministere şi a făcut câteva permutări în rândul miniştrilor, cu scopul de a recâştiga din încrederea pierdută a alegătorilor.
Într-o mutară neaşteptată, prin amploarea ei, şi după ce a negat acest lucru în repetate rânduri, preşedintele Guvernului Spaniei, Jose Luis Rodriguez Zapatero a realizat astăzi importante schimbări în Executiv, cu un an şi jumătate înainte de alegeri, scrie Publico.
După ce a scăzut vertiginos în sondaje, "ajutat" şi de reformele fiscale şi "tăierile" de salarii pe care a fost nevoit să le realizeze, Zapatero întoarce pe dos Cabinetul, schimbând aproape jumătate de echipă.
Astfel, Alfredo Perez Rubalcaba, ministrul de Interne, va ocupa şi funcţia de prim-vicepreşedinte şi, probabil, şi pe cea de purtător de cuvânt al Guvernului. Rubalcaba este cel mai bine cotat din miniştrii Executivului, asta şi datorită campaniei eficiente de luptă împotriva ETA. Instalarea lui Rubalcaba ca prim-vicepreşedinte, o scoate "din schemă" pe Maria Teresa de la Vega, după şase ani şi jumătate în Guvern.
Rubalcaba va rămâne titular şi la Interne, ceea ce îl transformă în cel mai puternic om al Cabinetului Zapatero, situându-l ca favorit la candidatura la Preşedenţie Guvernului, în cazul în care Jose Luis Rodriguez Zapatero va decide să nu mai candideze în 2012.
Viraj spre stânga
Noul ministru al Preşedenţiei va fi instalat Ramon Jauregui, actual eurodeputat, care va prelua prerogativele Mariei Teresa de la Vega, cu excepţia funcţiei de purtător de cuvânt, care îi va reveni lui Rubalcaba.
Totodată, Miguel Angel Moratinos, ministrul Afacerilor Externe îi va lăsa locul lui Trinidad Jimenez, actuala ministră a Sănătăţii, al cărei portofoliu va fi preluat de Leire Pajin. Ministerul Muncii va fi încred