Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiul vrea în patrimoniul UNESCO

Publicat in Romania Libera, miercuri 20 octombrie 2010 ·

Înscrierea pe lista UNESCO ar putea avea loc „la pachet" cu Sighişoara.

Ministerul Culturii şi Primăria Municipiului Sibiu au făcut pace pe unul dintre cele mai importante subiecte comune, includerea Sibiului în patrimoniul Unesco. După o discuţie cu primarul Klaus Johannis, ministrul Culturii, Hunor Kelemen, a putut anunţa în sfârşit că ministerul va pregăti dosarul Sibiului ca o extensie a celui depus de Sighişoara. „Am avut trei variante: Sibiul singur, Sibiul împreună cu împrejurimile sau o extensie a Sighişoarei, care este deja pe listă. Singura şansă reală este extinderea poziţiei Sighişoarei, care să înglobeze şi Sibiul. UNESCO are o strategie pe termen lung care vizează mai degrabă poziţii îmbogăţite, şi nu unele noi. Europa este suprareprezentată pe listă, iar UNESCO vrea să stabilească un echilibru cu Asia şi Africa", spune Hunor Kelemen.

Au îngropat securea războiului

Situaţia tensionată dintre primărie, Ministerul Culturii şi Direcţia pentru Cultură a fost dezamorsată de sosirea ministrului. „Nu am venit la Sibiu să ne facem reproşuri. Pe mine mă interesează astăzi şi mâine, nu ce a fost până acum", mai spune Hunor Kelemen. Dosarul Sibiului la UNESCO ar urma să fie depus anul viitor şi supus spre analiză în 2012. Ministerul Culturii va forma o comisie compusă din specialişti ai ministerului, ai primăriei şi ai Direcţiei pentru Cultură. Această comisie va face un inventar cu tot ce trebuie făcut şi termenele de execuţie. Cât va costa însă această „aventură internaţională" nimeni nu ştie. „Pentru a fi incluşi pe lista UNESCO se cheltuie bani. E vorba de mai multe dosare, de o serie de avize, studii, documentaţii, toate costă bani. Când intri în UNESCO ai mai multe obligaţii decât beneficii. Dar includerea pe lista patrimoniului internaţional înseamnă mai mulţi turişti şi oportunităţi de investiţii", mai spune ministrul. Echipa de special

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 8 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 6 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 8 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 5 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 13 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 6 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 6 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 9 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 8 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 9 ore
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°