O scrisoare venită pe adresa redacţiei, redactată în limba germană, trimisă de vicepreşedintele PE Tőkés László către cancelarul Germaniei, Angela Merkel, denotă, fără echivoc, că şovinismul pastorului nu are nicio legătură cu interesul României, pe care, teoretic, o reprezintă la Bruxelles.
Paradoxal, nu reprezintă nici măcar interesele comunităţii maghiare din România, pentru că o astfel de poziţie de extremă dreapta nu face decât să dăuneze intereselor studenţilor de la Universitatea Babeş-Bolyai.
Textul scrisorii trimise de Tokes este, în traducere, următorul.
„Zilele trecute am aflat prin intermediul presei, ştirea pozitivă potrivit căreia Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj îi va oferi cancelarului Germaniei Angela Markel, titlul de „doctor honoris causa". Vă rog pe această cale să-i transmiteţi doamnei cancelar recunoştinţa mea sinceră şi urările mele de bine.
Alături de aceasta, într-o formă particulară - folosind şi ajutorul lui Nemeth Zsolt, secretar de stat ungar pe probleme externe - aş vrea să vă atrag atenţia asupra următoarelor aspecte.
Universitatea clujeană-arădeană- care îşi are rădăcinile în secolul al XVI-lea iniţial a purtat numele renumitului matematician maghiar Bolyai Janos. Însă în anul 1959, o dictatură naţional-comunistă română, tot mai agresivă, a desfiinţat-o în mod samavolnic, respectiv a comasat-o cu universitatea română Victor-Babeş, mai nouă, apoi a românizat-o complet.
Din 1989 luptăm fără nicio speranţă pentru reînfiinţarea Universităţii noastre, pentru aprobarea legislativă a învăţământului superior maghiar. Universitatea română denumită Babeş-Bolyai de 50 de ani deţine ilegal aproape toate proprietăţile imobiliare ale Universităţii Bolyai, respectiv proprietăţi mobile, biblioteca unică şi colecţiile ştiinţifice.
Afirmaţia potrivit căreia U.B.B. ar fi o universitate „multiculturală" nu co