Numărul de aspiranţi pentru obţinerea permisului de conducere s-a redus drastic în acesta an din cauza crizei, dar şi a exigenţei examinatorilor. În primele nouă luni ale acestui an, la examenul pentru permisul de şofer s-au înscris cu aproape 6500 candidaţi mai puţini faţă de perioada similară a anului trecut.
17.197 de candidaţi au fost programaţi, de la începutul acestui an şi până în luna octombrie, pentru a fi examinaţi în vederea obţinerii permisului de conducător auto, în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă a anului trecut, s-au înregistrat 23630 de candidaţi. Subcomisarul Ştefan Ţacu, şeful Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto, a precizat că reducerea drastică a numărului de candidaţi este o cauză a crizei financiare: „Problemele financiare îşi spun cuvântul şi obţinerea permisului de conducere nu mai este o prioritate faţă de problemele majore“.
Şi exigenţa ridicată este un alt factor care a dus la scăderea semnficativă a numărului de candidaţi. Astfel, la proba teoretică au fost examinaţi 16076 persoane, din care au fost admise doar 7485. De asemenea, la proba practică s-au prezentat 7706 candidaţi, dintre care au fost admişi 5354. „La proba practică, exigenţa creşte de la un an la altul. Dacă în anul 2008, procentul de promovabilitate era de 81,89%, în acest an este de numai 72,26%“, a precizat Ştefan Ţacu.
Şcolile de şoferi au redus taxele
Şcolile de şoferi au fost nevoite să scadă taxele pentru a mai avea clienţi. Dan Frumuşeanu, patronul Şcolii de şoferi Lucalex din Târgu-Jiu, spune că a redus taxa cu 25% pentru a nu pierde cursanţii: „Numărul de cursanţi s-a redus, dar nu semnficativ, asta pentru că am scăzut preţul pentru şcolarizare. Taxa era anul trecut de 1000 de lei şi acum este de 750 de lei. Datorită acestei măsuri am reuşit să ne păstrăm numărul de cursanţi, chiar dacă criza se resimte în toate domeniile