Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Halep, a doua favorită în Franţa

Publicat in Romania Libera, miercuri 20 octombrie 2010 ·

După o serie de turnee WTA mai puţin reuşite, Simona Halep, jucătoarea de tenis din Constanţa, s-a reprofilat. Aceasta participă la turneele mai puţin importante, pentru a acumula mai multă experienţă competiţională. După o finală disputată la Torhout, în Belgia, jucătoarea legitimată la CS Mamaia Idu şi LPS „Nicolae Rotaru" a decis să participe la turneul de la Saint Rafael (Franţa), competiţie în care organizatorii oferă premii în valoare totală de 50.000 de dolari şi unde este cotată cu a doua şansă la victoria finală. În altă ordine de idei, Halep a reuşit cel mai impresionant salt dintre sportivele românce în ierarhia mondială. Simona a urcat numai puţin de 14 poziţii şi a ajuns până pe locul 82, cu 807 puncte, cel mai bun al carierei. Constănţeanca este una din cele cinci sportive din România care figurează în Top 100 WTA fiind a patra dintre acestea. După o serie de turnee WTA mai puţin reuşite, Simona Halep, jucătoarea de tenis din Constanţa, s-a reprofilat. Aceasta participă la turneele mai puţin importante, pentru a acumula mai multă experienţă competiţională. După o finală disputată la Torhout, în Belgia, jucătoarea legitimată la CS Mamaia Idu şi LPS „Nicolae Rotaru" a decis să participe la turneul de la Saint Rafael (Franţa), competiţie în care organizatorii oferă premii în valoare totală de 50.000 de dolari şi unde este cotată cu a doua şansă la victoria finală. În altă ordine de idei, Halep a reuşit cel mai impresionant salt dintre sportivele românce în ierarhia mondială. Simona a urcat numai puţin de 14 poziţii şi a ajuns până pe locul 82, cu 807 puncte, cel mai bun al carierei. Constănţeanca este una din cele cinci sportive din România care figurează în Top 100 WTA fiind a patra dintre acestea.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 8 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 6 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 5 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 9 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 9 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 8 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 9 ore
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 6 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 6 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 13 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°